Un jucător de care Steaua şi-a bătut joc este pe lista lui Lazio

Un jucător de care Steaua şi-a bătut joc este pe lista lui Lazio

Atacantul brazilian Maicon de Oliveira este pe lista de priorităţi a conducătorilor formaţiei romane.

Atacantul Maicon de Oliveira, care a jucat la Steaua în primăvara anului 2011, ar putea deveni coleg cu Ştefan Radu la Lazio Roma. Fotbalistul brazilian în vârstă de 24 de ani a fost cumpărat în această vară de Mircea Lucescu la Şahtior Doneţk, dar ar putea fi vândut echipei italiene care este în căutarea unui atacant.

Italienii de la tuttomercatoweb.com scriu că lazialii ar fi dispuşi să plătească 3-4 milioane de euro pentru sud-american.

Maicon a jucat opt meciuri la Steaua în primăvara anului 2011, dar, în ciuda faptului că i s-au dat puţine şanse, a marcat trei goluri şi a arătat destule calităţi. Mihai Stoica, managerul general al "roş-albaştrilor", a insistat ca Maicon să nu fie cumpărat definitiv, deşi Steaua avea această posibilitate, iar în locul acestuia l-a adus pe ratangiul Leandro Tatu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Echipa din Ghencea ar fi trebuit să achite 800.000 de euro vara trecută pentru a-l cumpăra definitiv, dar Mihai Stoica i-a dat cu piciorul acestui fotbalist care acum este cu un pas în Serie A.

Maicon s-a întors în vara lui 2011 la Volin Luţk, echipa de care aparţinea. El a avut un sezon excelent la modesta formaţie ucraineană, înscriind 13 goluri în 24 de meciuri, iar Mircea Lucescu l-a "ochit" în această vară şi i-a oferit un contract pe trei ani la Şahtior Doneţk. Acum, "minerii" ar fi dispuşi să trateze cu Lazio, fiindcă au multe soluţii în atac, iar Maicon, care a venit liber de contract, ar însemna o afacere nemaipomenită, care le-ar aduce câteva milioane de euro.