EDITORIALUL EVZ. Antena 3 conduce România

EDITORIALUL EVZ. Antena 3 conduce România

Cel mai puternic actor, dintre cei care se confruntă acum pe scena politică românească, este, după opinia mea, Antena 3.

Nu spun că ar deţine un control absolut, nici nu ar fi posibil. S-a văzut în aceste zile că în justiţie au apărut câteva redute puternice, hotărâte să nu se lase încălecate de politicieni. Dar, între multiplele centre de putere din România, cred că Antena 3 este cel mai influent şi, ca jurnalist, aproape că admir formidabila capacitate de manipulare a acestui aparat de propagandă. Această televiziune a trecut de mult de etapa unui simplu canal de comunicare al lui Dan Voiculescu şi a USL. Ea face politica României. În mare măsură, ceea ce spun "analiştii" de la acest post se şi întâmplă. Studiu de caz: campania împotriva parchetului general şi a DNA, acuzate că, la cererea lui Băsescu, i-ar ancheta pe cetăţenii români pentru simplul fapt că au participat la refrendum. Obiectiv al atacului: schimbarea lui Kovesi înainte ca Băsescu să revină la Cotroceni. Campania nu a început la Palatul Cotroceni, odată cu discursul lui Crin Antonescu, ci la Antena 3, marţi, 14 august. Ulterior, mesajul a fost preluat de alte televiziuni, de purtătorii de mesaj ai USL şi de către preşedintele interimar. Va fi interesant de văzut dacă măsura solicitată imperativ de trustul media a lui Voiculescu - revocarea lui Kovesi - va fi pusă în aplicare de către ministrul interimar al Justiţiei, Victor Ponta, care pare că are ezitări să încalce un angajement luat în faţa Comisiei Europene. În orice caz, de când s-a instalat la Cotroceni, Antonescu nu a dat interviuri decât la acest post. Nu s-a dus nici măcar o dată la televiziunea publică, deşi este condusă de un fost lider al PNL Gorj. Ponta, întrun uşor conflict cu Voiculescu, apare la Antena 3 aproape săptămânal. Ştiu de la colegii din presă că sunt membri ai executivului, lideri USL, care gestionează bugete imense, dar nu îndrăznesc să refuze niciodată o invitaţie venită de la trustul lui "Felix". Mai mult, în ziua în care apar la Antena 3 li se interzice să mai meargă în alt studio de televiziune. Dincolo de influenţa malefică a fostului turnător al securităţii, Dan Voiculescu, este incredibilă spaima pe care o provoacă în mediile politice până şi Mihai Gâdea. Ar fi trebuit să realizez încă din ianuarie, când Antena 3 a manipulat manifestaţiile din Piaţa Universităţii şi a provocat căderea guvernului Boc, că acest post este mai mult decât o simplă trompetă. Acum, scenariul este pe cale să se repete, iar oamenii lui Dan Voiculescu cheamă lumea în stradă, dacă Traian Băsescu revine la Cotroceni. Un antrenament, destul de reuşit, a avut loc în aceste zile, când sătenii din nişte sate prăpădite au fost adunaţi ca să-i huiduie pe procurorii DNA. Nu aş exclude ca "Felix" să aibă un plan - oameni în stradă, revocarea procurorului general, blocarea Curţii Constituţionale şi ce le-o mai trece prin cap - şi să reuşească să-l păstreze pe Antonescu la Cotroceni. Până acum, aproape că i-a reuşit. Ştiu cât de cinic şi de pesimist sună, dar eu cred că problema nu mai este dacă televiziunea fostului turnător conduce sau nu România, ci câtă putere va mai acumula, în acest an, inculpatul Dan Voiculescu. Îl poate opri cineva? Câtă putere va mai acumula, în acest an, inculpatul Dan Voiculescu?

Ne puteți urmări și pe Google News