TRAFIC. Vezi drumurile pe care se circulă cu dificultate
- Petrisor Cana
- 16 august 2012, 12:10
Pe autostrăzile A1 şi A2 se efectuează lucrări iar în judeţul Vâlcea un drum naţional este închis din cauza alunecării terasamentului.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că până la ora 11.00 nu au fost semnalate tronsoane de drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza unor evenimente rutiere, nici probleme majore de fluenţă a traficului de vehicule pe arterele importante. Totuşi, traficul se desfăşoară cu dificultate pe anumite porţiuni de pe Autostrada Bucureşti-Piteşti (A1) şi Autostrada Soarelui (A2) şi pe două drumuri naţionale din judeţul Vâlcea.
Pe Autostrada A1 pe sensul de mers către Piteşti, în zona kilometrului 17, pe banda a doua, se execută (până în jurul orei 16.00) lucrări de întreţinere. Şi pe Autostrada Soarelui, pe sensul către Constanţa, se execută lucrări de asfaltare între kilometrii 99 şi 105, pe banda întâi. Conducătorii auto sunt sfătuiţi ca la trecerea prin zonele menţionate să reducă viteza, să îşi sporească atenţia şi să se asigure la schimbarea benzii de rulare;
Din cauza alunecării terasamentului, circulaţia rutieră pe DN64 este întreruptă la kilometrul 134, în zona localităţii vâlcene Olăneşti. Traficul se desfăşoară deviat pe traseul DN64, km. 134+563 - DJ656 - DN64, km. 135+434.
Circulaţia auto pe DN7 Căciulata - Brezoi (judeţul Vâlcea), se opreşte şi astăzi în reprize de aproximativ 15 minute, până la ora 17.00, pentru a se permite îndepărtarea pietrelor de pe versanţi.