Le Figaro: Criza politică se agravează în România

Le Figaro: Criza politică se agravează în România

La o săptămână de la eşecul referendumului de suspendare a preşedintelui de centru-dreapta Traian Băsescu, Uniunea Social-Liberală nu vrea să îngroape securea războiului, dimpotrivă, confuzia politică s-a amplificat în aşa măsură încât ministrul de interne, Ioan Rus, a preferat, ieri, să-şi dea demisia de onoare invocând presiuni "inacceptabile", scrie ziarul "Le Figaro".

Bertolt Brecht se întreba cândva "dacă nu ar fi mai simplu ca guvernul să dizolve poporul şi să aleagă altul în locul lui". Aceasta este, în fond, soluţia aleasă de coaliţia de centru-stânga aflată la putere la Bucureşti, scrie sursa citată. Hotărâtă să îl debarce pe şeful statului în pofida avertismentelor Uniunii Europene, care a denunţat atingeri aduse statului de drept, coaliţia guvernamentală contestă valabilitatea listelor electorale. La 29 iulie, peste 86 % dintre votanţi s-au pronunţat pentru plecarea preşedintelui Băsescu, dar rata de participare la referendum nu a fost decât de 46%. Acum, guvernul spune că pragul necesar de participare pentru validarea rezultatului referendumului (50% plus unu) a fost atins, dacă se stabileşte numărul celor înscrişi pe baza datelor provizorii ale recensământului efectuat anul trecut şi nu pe baza listelor electorale oficiale. Liste actualizate cu trei săptămâni înainte

Guvernul încearcă într-un fel, aşa cum afirmă europarlamentarul Cristian Preda, să "reinventeze listele electorale". În ţara lui Eugen Ionesco, absurdul e la ordinea zilei. Fără voia sa, ministrul de interne, membru al USL, s-a trezit în centrul acestei polemici. La 24 iulie, el a confirmat că listele fuseseră actualizate cu cel puţin trei săptămâni înaintea consultării populare. Dar joia trecută, ministerul său a trimis Curţii Constituţionale o altă notă în care se spunea că MAI nu îşi asumă veridicitatea listelor electorale. Ioan Rus, care spune că este un om "onest", a explicat, ieri, că a demisionat pentru a-şi salva onoarea ameninţată de "criticile şi presiunile" venite din toate părţile. Ministrul l-a amintit pe Traian Băsescu, care vorbeşte despre fraude, dar a menţionat şi nume din propria tabără liberală, mai ales cel al lui Crin Antonescu, în prezent preşedinte interimar.

În interiorul USL, domină o confuzie totală, notează publicaţia. Crin Antonescu, care aspiră la locul lui Traian Băsescu, doreşte cu ardoare organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate, în septembrie, şi pare a fi gata să facă orice pentru a-şi atinge scopul. Mai prudent, premierul Victor Ponta a salutat oficial verdictul urnelor, dar acest lucru nu l-a împiedicat să ceară autorităţilor locale actualizarea listelor electorale până la 31 august, dată la care CCR se va reuni din nou. CCR a difuzat un comunicat, ieri, care dezminte afirmaţiile şefului executivului: Curtea a cerut listele electorale în baza cărora s-a organizat referendumul şi nu actualizarea listelor.

În urma demisiei ministrului de Interne, guvernul a fost remaniat. Această remaniere are puţine şanse de a frâna aberanta împotmolire a clasei politice din România, se spune la finalul articolului din Le Figaro.

Ne puteți urmări și pe Google News