"Ceauşescu - acolo unde dispare carnea" şi patimile unui sculptor alungat din ţară
- Georgeta Petrovici
- 4 august 2012, 23:31
Avangardist printre transavangardişti şi reprezentant al artei concrete, artistul Ingo Glass, 71 de ani, a primit, vineri, diploma de Cetăţean de Onoare al Timişoarei, cu ocazia zilei oraşului de pe Bega.
Născut la Timişoara, în 1941, Ingo Glass a fost obligat de Securitate să părăsească România în anul 1979, în urma unui interviu dat jurnaliştilor de la Financial Times. "Ceauseşcu - acolo unde dispare carnea" - acesta a fost titlul interviului acordat de artistul bănăţean care, la momentul respectiv, activa în Capitală, ca şi consilier artistic la Casa de Cultură Friedrich Schiller. Imediat după publicare, a fost chemat la Securitate şi i s-a pus în vedere să părăsească ţara pe care o vorbise de rău în presa străină. I s-au acordat 2 săptămâni. Ingo Glass a plecat la Munchen, în Germania. În România şi-a lăsat toată viaţa de până atunci. Talentul său s-a impus la foarte scurtă vreme în Germania, iar premiile, bursele de creaţie, distincţiile, nu s-au lăsat aşteptate. Oraşul München îi acordă o bursă de creaţie şi câteva premii, ministerul german de interne îl răsplăteşte cu premiul Lovis Corinth (1985), obţine premiul Bienalei Internaţionale de desen la categoria sculpturi, landul Baden-Württemberg îi atribuie Premiul de artă al şvabilor dunăreni. Abia târziu, după Revoluţie, în 2004, urmează şi o distincţie din ţara lui natală: Ordinul Meritul Cultural în rang de Mare Ofiţer, acordat de România. "Poarta spre Serbia" În sculpturile sale, Ingo Glass reinterpretează şi duce mai departe câteva din direcţiile fundamentale ale artei moderne: arta concret-constructivistă, spiritul şcolii Bauhaus şi influenţa lui Brâncuşi. Acum 3 ani, o lucrare monumentală a artistului, intitulată "Poartă spre Serbia" a fost montată, prin intermediul Fundaţiei InterArt Triade, într-un scuar de lângă ştrandul Tremal al oraşului. Opera, evaluată la peste 30.000 de euro, a fost o donaţie pentru oraşul natal, deschizând astfel un program de îmbogăţire a spaţiilor publice timişorene cu creaţii de artă contemporană. La propunerea directorului Muzeului de Artă din Timişoara, Marcel Tolcea, Ingo Glass a devenit oficial, vineri, ceea ce era deja, un cetăţean de onoare al oraşului său natal. "Este o mare satisfacţie pentru mine. Mă consider un european născut la Timişoara, care vorbeşte mai multe limbi, germană, maghiară, română, engleză, franceză. Fiecare limbă străină în plus este o cultură în plus. Doar cunoscând mai multe limbi poţi fi un european adevărat", a declarat Ingo Glass.