Nadia Comăneci juca fotbal în copilărie

Fosta gimnastă dezvăluie, în cartea autobiografi că, faptul că era atrasă de "Sportul Rege".

EVZ vă prezintă pasaje din cartea autobiografică a Nadiei Comăneci, ce va fi lansată marţi, 31 iulie, împreună cu ziarul nostru. "Sensul originar al numelui meu este «speranţă», dar bunicii au crezut mereu că ar trebui să însemne şi «noroc». Mi-am făcut intrarea în lume cu o maladie gravă şi rară. Pe creştetul capului aveam o pungă enormă cu lichid, care semăna cu o băşică. Medicii erau derutaţi, zicându-i mamei că sigur nu voi trăi. Mi-au făcut nenumărate puncţii, dar problema n-a dispărut. Într-un târziu, bunica a învăţat-o pe mama să mă ducă duminica la biserică şi să mă treacă de trei ori peste prag. A făcut- o, iar dimineaţa următoare, când s-a trezit şi m-a luat din leagăn, eram vindecată (...)". "Eram un băieţoi" "Al doilea eveniment norocos a avut loc la o săptămână după ce am ieşit din spital. În prima noapte, s-a iscat o furtună cumplită, iar acoperişul gemea sub adevărate lespezi de gheaţă. A doua zi, pe când dormeam într-un pătuţ din bucătărie, fiindcă acolo era mai cald, părinţii şi bunicii au reparat ferestrele şi crăptăturile. Trecând prin bucătărie, bunicul s-a hotărât să mă ia în braţe. O secundă mai târziu, acoperişul s-a prăbuşit peste pat. Dacă bunicul nu mă ridica la vreme, muream (...)", poveşteşte Nadia Comăneci. În copilărie, una dintre marile pasiuni ale Nadiei a fost "sportul-rege": "Mi-aduc aminte că-mi plăcea să joc fotbal şi că mă antrenam zilnic, astfel ca băieţii să mă ia în echipa lor. Dacă nu era fotbalul ori căţăratul în copaci, rămânea roata mare (...). Eram un adevărat băieţoi, debordând de o energie care, din când în când, îi aducea pe părinţi la exasperare (...). Mama mi-a povestit că prima bucăţică de carne pe care am mâncat-o a fost de pasăre. Crede că de aceea îmi plăcea aşa de mult să stau în aer liber, să mă sui în copaci şi să sar de la înălţime fără să mă rănesc. Şi că de aceea m-am realizat ca gimnastă (...)". Nu accepta să fi e refuzată Nadia Comăneci mărturiseşte că a avut de mică o personalitate foarte puternică şi că nu accepta să fie refuzată: "Când eram supărată, obişnuiam să strâng din dinţi, refuzând să le dau oamenilor satisfacţia de a mă vedea plângând. L-am auzit pe fostul meu antrenor, Bela Karoly, spunând că am fost singura gimnastă pe care n-a putut niciodată să o domine pe deplin (...). Primisem o bicicletă ansamblată de tata, care mă avertizase să n-o folosesc până nu-i strînge şuruburile. Imediat ce a plecat la serviciu, am ieşit cu ea afară (...)".