ACCIDENT GRAV ÎN CAPITALĂ. Două tramvaie s-au ciocnit - 28 răniţi. Vatmanii au fost de vină

ACCIDENT GRAV ÎN CAPITALĂ. Două tramvaie s-au ciocnit - 28 răniţi. Vatmanii au fost de vină

Accidentul a avut loc la intersecţia Rahova cu Sebastian. Incidentul are loc la nici două luni de la un alt accident grav petrecut în Bucureşti, în care au fost implicate trei tramvaie fiind rănite 92 de persoane.

UPDATE 16.20. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a deschis un dosar penal legat de accidentul produs în zona Sebastian, primele cercetări arătând că cele două tramvaie implicate, care circulau în sens invers, s-au lovit ca urmare a faptului că macazul s-a schimbat brusc, fără intervenţia vatmanului. "Din primele cercetări, a rezultat faptul că cele două tramvaie (care circulau în sens invers) s-au lovit ca urmare a faptului că macazul s-a schimbat brusc, fără intervenţia vatmanului, după ce unul dintre ele trecuse deja cu primele două osii de macaz. În acest context, tramvaiul s-a rupt şi a intrat în celălalt", se precizează într-un comunicat emis de Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. UPDATE 14.57. Potrivit unor surse din cadrul Regiei, de vină pentru producerea accidentului a fost unul dintre vatmanii implicaţi în accident sau un al treilea, care tocmai trecuse prin zonă. "Macazul a fost schimbat aiurea. Ori a fost acţionat atunci când nu trebuia, ori nu a fost acţionat cum trebuie şi el s-a declanşat aiurea", au explicat, pentru EVZ, mai mulţi ingineri din cadrul RATB. Macazul din această intersecţie a fost verificat în seara zilei de 17 iulie şi era în perfectă stare de funcţionare, mai susţin sursele citate. UPDATE 14.38 Patru dintre victimele accidentului au ajuns la Spitalul Universitar din Bucureşti. "Au între 21 şi 77 de ani.  Unul dintre ei este in stare mai gravă, nu se poate spune deocamdată dacă viaţa îi este în pericol. Este în investigaţii la momentul acesta", a spus Leonard Grecescu, purtătorul de cuvânt de la Spitalul Universitar. UPDATE 13.19. Până la această oră, 28 de persoane au fost identificate ca fiind rănite. În acest moment, circulaţia tramvaielor pe liniile 8 şi 32 este blocată. Pentru preluarea călătorilor, Regia a înfiinţat o linie navetă de autobuze UPDATE 13.52. Tramvaiul care a fost rupt în două, nu avea călători. Potrivit martorilor, vatmanul ar fi trecut pe culoarea roşie a semaforului şi nu a acordat prioritate celuilalt tramvai în care erau călători. UPDATE 13.49. Doi fraţi gemeni răniţi au fost transportaţi la spitalul Grigore Alexandrescu. UPDATE 13.43. Potrivit şefului Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, două persoane ar fi grav rănite. "Vom discuta cu conduderea Regiei pentru că acest accident vine la aproximativ trei luni după un accident în care au fost implicate trei tramvaie. Vom discuta de prevenţie şi vom vedea care sunt cauzele", a declarat Diniţă. UPDATE 13,37: "Sunt 18 victime ale accidentului, dintre care doi copii", potrivit unor surse oficiale. Purtătorul de cuvânt al ISU a spus că doar într-un tramvai au fost victime. "Din fericire, tramvaiul care s-a rupt la jumătate era gol, se retrăgea către depou", a spus el. Opt dintre cei prezenţi în tramvaiul 32, care venea dinspre Calea Rahovei, au avut nevoie de îngrijiri pentru că erau în stare de şoc.  UPDATE 13.33. Niciuna dintre victime nu este în stare gravă, a declarat coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.   UPDATE 13.19. 11 persoane au fost transportate la Spitalul Universitar de Urgenţă, Spitalul Bagdasar-Arseni şi la Spitatul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Managerul spitalului şi secretarul de stat, Raed Arafat, au declarat, pentru EVZ, că momentan victimele sunt evaluate de medicii din camera de gardă. UPDATE 12.30 Şase echipaje de ambulanţă sunt la faţa locului, opt persoane fiind rănite, printre care şi un copil în vârstă de şase ani. Directorul general al RATB, Viorel Popescu, a declarat, pentru EVZ, că un tramvai a sărit de pe linie după ce acesta s-a rupt de la jumătate, iar spatele garniturii a intrat pe contrasens. "Tramvaiul de pe contrasens a intrat în cel care a deraiat. Unul dintre vatmani e rănit. Am demarat o anchetă. Am înţeles că şi macazul era defect", a precizat Popescu. un tramvai din linia 41, care se retrăgea la Depoul Alexandria, a intrat în coliziune cu un tramvai din linia 32, care se îndrepta către Piaţa Unirii. Coliziunea a avut loc în intersecţia Calea Rahova cu Sebastian.   Potrivit unuia dintre vatmanii implicaţi în accident, tramvaiul s-a rupt în două şi partea din spate a deraiat. Poliţiştii l-au testat cu etilotestul, rezultatul fiind zero. Tot mai multe accidente în care sunt implicate tramvaie Cel mai recent accident a avut loc pe 3 iunie 2012, când trei copii au fost răniţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tramvai al liniei 41. Şoferul nu a acordat prioritate. Un grav accident, tot pe linia 41, s-a produs pe 10 mai 2012, când trei tramvaie s-au ciocnit în lanţ, 92 de persoane fiind rănite. Tramvaiele s-au ciocnit în Pasajul Lujerului. Primul a deraiat, al doilea tramvai a oprit în spatele lui, dar al treilea a venit cu viteză şi a intrat în cele din faţă. Aproximativ 80% din parcul de tramvaie al Regiei este uzat. Vechi de 40 de ani sunt tramvaiele Tatra, 20 de ani au tramvaiele V3A şi sunt doar câteva care au fost modernizate acum trei ani CITIŢI ŞI:

  • ACCIDENTUL DIN PASAJUL LUJERULUI. Al treilea tramvai a frânat prea târziu
  • Primele imagini cu accidentul de tramvai din Pasajul Lujerului | VIDEO
  • EXCLUSIV EVZ. Capcana morţii din Pasajul Lujerului. Accidentul a fost provocat din indolenţă

Ne puteți urmări și pe Google News