Adio, TAS! Forul de la Lausanne nu mai poate fi apelat ca ultima instanţă

Adio, TAS! Forul de la Lausanne nu mai poate fi apelat ca ultima instanţă

Curtea de Apel Bucureşti a decis ieri că articolul din regulamentul FRF care obliga cluburile să se adreseze forului de la Lausanne ca ultimă instanţă a fost declarat nelegal şi neconstituţional.

Curtea de Apel Bucureşti i-a mai dat o lovitură Federaţiei Române de Fotbal, ieri, în cazul dezafilierii abuzive a clubului Universitatea Craiova. "Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte excepţia de nelegalitate a regulamentelor fotbalistice, invocată de Universitatea Craiova în dosarul 4186/2/2012", se arată într-un comunicat postat pe site-ul ziarului lui Adrian Mititelu, patronul "Ştiinţei". "Astfel, articolul 36.17 din regulamentul privind statutul şi transferul jucătorului de fotbal al FRF, care obliga cluburile să se adreseze TAS, a fost declarat nelegal şi neconstituţional, instanţa anulându-l", explică documentul. Practic, prin această decizie, instanţa a atacat unul din pricipalele puncte care au stat la baza dezafilierii abuzive a Universităţii Craiova. Oltenii au fost acuzaţi şi pedepsiţi pentru că ar fi chemat FRF într-o instanţă civilă, şi nu la TAS. Noua victorie obţinută în instanţă împotriva FRF l-a făcut pe Mititelu să exulte. "Practic, tortura prin care cluburile au fost obligate să se adreseze TAS a fost, astăzi, abolită. Prin această decizie, dictatura lui Sandu, Dragomir şi a camarilei lor se apropie de sfârşit", se mai scrie în finalul comunicatului publicat pe editie.ro. Instanţa nu mai acceptă "statul în stat" FRF Decizia Curţii de Apel este istorică fiindcă, în premieră pentru România, o instanţă anunţă că regulamentele strâmbe create de Sandu şi Dragomir sunt "nelegale". Este pentru prima dată când justiţia spune că FRF nu este stat în stat şi că regulamentele fotbalistice nu trebuie să eludeze legile ţării. Sandu şi Dragomir au folosit întotdeauna aceeaşi placă tocită, că nu-i interesează legile ţării, ci numai cele ale forurilor internaţionale, şi că nimeni nare voie să meargă în instanţele civile, fiindcă FRF ar urma să fie dezafiliată de FIFA şi de UEFA. "Justiţia în România este supremă pe probleme de justiţie, pe probleme de sport - nu", a reacţionat Dragomir, după ce Curtea de Apel Bucureşti a spus că decizia dezafilierii Craiovei a fost greşită. Mircea Sandu n-a avut nicio reacţie după ce instanţa a declarat nelegal şi neconstituţional acest articol din regulament. În Adunarea Generală a LPF de ieri urma să se discute, la capitolul "Diverse", şi despre modalităţile prin care cluburile care au luat jucători de la Craiova i-ar putea înapoia. Din nu se ştie ce motiv, la şedinţă s-au discutat numai chestiuni "arzătoare", cum ar fi Cupa Ligii. Doar Gigi Becali s-a arătat dispus până acum să-i trimită înapoi pe Florin Costea şi pe Andrei Prepeliţă. Una-două, cu jalba la TAS În ultimii ani, în fotbalul românesc s-a instituit un obicei păgubos. Comisiile interne s-au abţinut să dea verdicte în cazurile dificile, grăbindu- se să arunce responsabilitatea luării unor decizii în curtea judecătorilor de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Practic, clasamentul ultimelor ediţii a fost mai mereu "ameninţat" sau chiar schimbat de deciziile luate de TAS. Poli Timişoara s-a dus să-şi recapete palmaresul şi culorile la Lausanne, cazul "Varga - Bălan" s-a judecat tot acolo, Laszlo Sepsi a fost declarat jucător liber tot de tribunalul din Elveţia. Şi acestea nu sunt decât câteva dintre cazurile în care românii au mers la TAS să-şi pună poalele-n cap. În sezonul precedent, Dinamo a mers la TAS să conteste dreptul de joc al lui Marius Constantin la FC Vaslui, dar n-a câştigat.

Pentru prima oară, o instanţă civilă a dat o hotărâre contra "statului în stat" de la FRF 2 victorii importante a obţinut deja Craiova în instanţă contra FRF Citiţi şi:

  • Craiova, repusă în drepturi. Ce va face acum FRF?
  • Dragomir: "Mititelu a venit să-mi dea şpagă!"
  • Ion Ionescu: "E începutul sfârşitului abuzurilor"
  • Craiova - ori acum în "B", ori la anul în "judeţ"!

Ne puteți urmări și pe Google News