Reporterul EVZ s-a întâlnit cu Joe Manganiello, vârcolacul din "True Blood" şi actualul iubit al actriţei din "Ghost".
Zvonurile că Demi Moore este pe cale să-şi refacă viaţa alături de actorul Joe Manganiello au împânzit presa. La 49 de ani, fosta soţie a lui Bruce Willis, ce a trecut printr-o perioadă grea după despărţirea de Ashton Kutcher, este văzută din ce în ce mai des alături de unul dintre cei mai sexy actori de la Hollywood. În vârstă de 35 de ani, Manganiello este cunoscut publicului român atât ca vârcolacul Alcide Herveaux din "True Blood", cât şi ca Davis din "What to Expect When You're Expecting". "Există o chimie maximă între ei. Joe o apreciază mult şi îşi petrece din ce în ce mai mult timp cu ea", a dezvăluit presei o sursă din anturajul celor doi. Joe Manganiello s-a născut în Pittsburgh şi are origini siciliene. Latura sa italienească Manganiello spune cu umor că o recunoaşte mai bine în mâncare.
Ca să joace în "True Blood", Joe a renunţat la rolul lui Superman şi face mari eforturi să fie în formă. "Pentru rolul lui Alcide m-am antrenat cu Ron Mathews. Lucrez la sală de două ori pe zi, şase zile pe săptămână. Şi mănânc ca un lup. Multe proteine, carne, fără zahăr şi pâine, fără alcool. Iau şi suplimente de proteine, dar nu am luat niciodată steroizi. Totul e natural", a dezvăluit Manganiello pentru EVZ. Despre scenele mai îndrăzÂneţe din serial, actorul spune amuzat: "Sexul e bun şi n-am auzit pe nimeni să se plângă de el".
În 2010, bărbatul a fost inclus în topul revistei "People", cu "Cei mai sexy bărbaţi în viaţă", iar în 2011 a fost inclus în topul "World's 25 Fittest Guys" şi ales de Paper Magazine "Unul din cei mai frumoşi bărbaţi din 2011".
L-am întâlnit pe Joe Manganiello anul trecut, când se afla la Varşovia pentru a promova cel de-al patrulea sezon din serialul "True Blood".
Joe s-a dovedit comunicativ şi modest cu toată lumea. Aflând că sunt din România, actorul mi-a mărturisit că este fascinat de Transilvania şi de mitul lui Dracula.
S-a interesat despre legendele de la noi şi dacă avem bancuri cu vampiri. Joe a adăugat că a cercetat documente pentru a afla cine a fost Vlad Ţepeş şi a studiat istoria românilor din acea perioadă. "Sunt foarte interesat de mitul lui Dracula. Ştiu că Vlad Ţepeş a fost o persoană reală şi ştiu că nu a fost chiar ca aceea din legendă. Sunt curios în ceea ce priveşte adevărul istoric, deoarce am câteva proiecte în Los Angeles care se leagă de acest mit. Încercăm să-l descoperim pe Vlad Ţepeş, să aflăm cine era cu adevărat acest conducător". <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/8IrY1HzQDkM?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Trei mariaje eşuate
Demi Moore, 49 de ani şi soţul său, actorul Ashton Kutcher, în vârstă de 33 de ani, au anunţat, în noiembrie 2011, că divorţează după un mariaj care a durat şase ani. Aceasta este cea de-a treia căsnicie pentru actriţă.
În 1980, Demi Moore s-a căsătorit cu muzicianul de rock Freddy Moore. Divorţează în anul 1984, recăsătorindu-se în 1987 cu actorul Bruce Willis, cu care are trei fiice şi de care va divorţa în 1998.
În anul 2005, Demi Moore s-a căsătorit cu actorul Ashton Kutcher, cu 16 ani mai tânăr decât ea. După despărţirea de Ashton Kutcher, din cauza presupusei infidelităţi a acestuia, Demi Moore a devenit anorexică şi dependentă de medicamente.