Elevul premiant s-a spânzurat în zori. Imaginea sumbră descoperită de poliţişti

Elevul premiant s-a spânzurat în zori. Imaginea sumbră descoperită de poliţişti

Un elev de numai 17 ani s-a spânzurat lăsând în urmă doi părinţi îndureraţi care nu îşi explică gestul copilului. Ionuţ Acăprăriţei mai avusese o tentativă de sinucidere, în urmă cu 9 luni, după ce fusese certat de reprezentanţii şcolii în care învăţa.

Corpul băiatului a fost găsit ieri după masă în stare avansată de putrefacţie în zona Frumoasa. Un trecător a fost atras de mirosul greu care venea dintr-un desiş din spatele bisericii, iar când s-a dus să verifice a găsit trupul putrezit şi ros la extremităţi de câini şi şobolani. Poliţiştii care au venit imediat la faţa locului au găsit într-unul dintre buzunare actele de identitate ale băiatului care fusese dat dispărut de joia trecută. Lângă cadavru au găsit şi un caiet studenţesc în care elevul îşi cerea iertare de la părinţi fără nici o altă explicaţie. "Cer scuze părinţilor de gestul făcut".

Ionuţ Acăprăriţei era elev în clasa a X-a la Colegiul Tehnic "D. Leonida", fiind cel mai bun la învăţătura din clasa sa. Făcea naveta în fiecare zi de la Dobrovăţ la Iaşi, iar profesorii spun că până acum nu le făcuse nici o problemă şi nici nu a dat semne că ar putea face aşa ceva. Avusese însă o prima tentativă de sinucidere în urmă cu 9 luni, pe când mergea la Liceul din Podu Iloaiei. Stătea în cămin la acea vreme, iar conducerea liceului l-a certat pentru că venise în mai multe rânduri ameţit duminică seara. Imediat după asta, Ionuţ a trimis dirigintei de acolo un mesaj prin care îşi cerea scuze încheiat cu cuvintele: "Şi acum sunteţi mulţumită?". La câtva timp elevul a fost găsit de colegi în spatele căminului, căzut la pământ după ce luase mai multe pastile de paracetamol. Conducerea liceului a decis atunci că tânărul nu mai poate stă în cămin, motiv pentru care părinţii l-au transferat la colegiul din Iaşi.

În noua şcoală Ionuţ a avut un comportament exemplar până săptămâna trecută, când a dispărut fără urmă. Profesorii spun că învăţa bine, era un elev sociabil, participa la toate evenimentele şi se comporta bine cu toată lumea. Mai lipsea de la cursuri, dar recupera totul şi lua cele mai mari note din clasă. Nici tatăl lui Ionuţ nu îşi explică gestul băiatului şi spune că acesta era iubit de toată lumea, familie, prieteni. "Probabil că a făcut asta pentru că o ducea prea bine", a spus bărbatul.

Ne puteți urmări și pe Google News