Gheorghe Vlădan: "Mi-am iubit soţia, sper să nu fiu condamnat pe viaţă"

Gheorghe Vlădan: "Mi-am iubit soţia, sper să nu fiu condamnat pe viaţă"

Criminalul a admis în faţa instanţei că a fost "nesănătos la cap" atunci când a deschis focul în coafor.

Criminalul de la coaforul Perla, Gheorghe Vlădan, regretă faptele comise şi şi-a cerut scuze de la toţi cei implicaţi în acest dosar. Fostul agent de poliţie a dat prima declaraţie în procesul în care este acuzat că şi-a împuşcat mortal soţia, o colegă a acesteia şi a rănit alte şase persoane. "Îmi pare rău de aceste fapte, consider că nu ştiu de ce am făcut aceste fapte, mai ale că nu ştiam persoanele din incinta coaforului, care nu-mi făcuseră niciun rău. Pe această cale le cer iertare. Aştept judecata şi să luaţi hotărârea care trebuie. Sper să mai am ocazia să fiu lângă copilul meu şi să nu fiu condamnat pe viaţă. Recunosc faptele", şi-a recunoscut vinovăţia Gheorghe Vlădan. A dat vina pe lipsa banilor Timp de aproape o oră fostul agent de poliţie a explicat în boxa arestaţilor de ce a ajuns să deschisă focul în coaforul Perla. "În ultimile şase luni am acumulat presiuni psihice care au condus la o depresie acută, care au generat discuţii cu soţia mea din cauza lipsei banilor. Mi-a cerut să-mi găsesc un serviciu suplimnetar", a povestit Vlădan. Criminalula spus că soţia sa, Florina, atunci când l-a părăsit era "într-o stare precară". Vlădan a arătat că a fost internat la Spitalul Elias pentru tulburări de personalitate, depresie şi insomnii, iar medicamentele nu i-au făcut bine. "Mi-am iubit foarte mult soţia" "Îmi pare foarte rău de ce s-a întâmplat. Nu am vrut să se întâmple aşa ceva. Mi-am iubit foarte mult soţia (...)Ceea ce s-a întâmplat acolo, eu nu pot să-mi explic nici astăzi. Este foarte clar că sunt nesănătos la cap să-mi ucid soţia", şi-a continuat declaraţia Gheorghe Vlădan. Acesta a încercat să-şi găsească o scuză prin faptul că soţia sa a venit schimbată după ce a fost într-o călătorie în Israel, Egipt şi Spania. De atunci ar fi intervenit o lipsă de dialog, între cei doi, care ar fi generat plecarea femeii de acasă. "Am avut o căsnicie foarte frumoasă împreună, de aprpae 20 de ani", a fost melancolic criminalul. Fiul este audiat la Tribunal La Tribunalul Bucureşti audierile continuă cu fiul lui Gheorghe Vlădan, Bogdan-Cristian Vlădan, şi cu angajatele de la coafor. Bogdan Vlădan a susţinut, în faţa magistraţilor, că tatăl său purta mereu arma, dar nu îi era frică de el: "Mama era plecată de două luni de acasă, timp în care am stat cu tata în fiecare zi. Tata nu dormea, era foarte supărat, lua multe medicamente antidepresive şi nu avea poftă de mâncare. Pe 5 martie era mutată undeva, nici azi nu ştim unde. Îşi schimbase şi numărul de telefon, pentru a nu afla tata. Mă suna de pe un număr ascuns. Tata nu ne-a ameninţat niciodată cu arma. A fost la mama la serviciu şi le-a servit pe colegele ei cu bomboane, Nu mi-a zis că o să ia arma şi o să tragă în mama. Purta arma oriunde se deplasa. Mie nu mi-a fost niciodată frică că tata ar putea face aşa ceva. Pe 5 martie a luat foarte multe medicamente antidepresive într - un interval foarte scurt. Atunci ştiu că am avut nişte clienţi pentru a închiria casa. Eu am plecat la antrenament, iar tata s-a dus la mama, la coafor. Tata nu consuma alcool cu medicamente, dar în acea zi i-a adus un prieten o jumatate de litru de palincă de Bihor şi a gustat un păhărel. Nu aveam o situaţie financiară bună şi au existat discuţii între părinţii mei pe aceasta temă, iar mama i-a zis tatei să-şi mai ia un serviciu. Tata nu era nemulţumit ci mama, de aia a plecat de acasă. Dacă mama avea o plăcere, tata încerca să i-o satisfacă. Mama a plecat de acasă pentru că avea impresia că trăia mult mai bine fără noi. Eu nu aveam serviciu, erau cheltuielile casei şi, probabil, că ea nu mai vroia să participe la acestea. Eu îl privesc în continuare ca pe un părinte pe tatăl meu şi nu am încotro decât să rămân împreună cu el".   Agentul de poliţie Gheorghe Vlădan, care şi-a împuşcat mortal soţia şi pe colegă a acesteia într-un coafor din Bucureşti, rănind alte şase persoane în atacul său armat, a fost deferit justiţiei. Bărbatul este acuzat de nfracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav, tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Ne puteți urmări și pe Google News