Prima stradă din România care se spală singură. E mai inteligentă ca "Dorel"
- Georgeta Petrovici
- 7 iunie 2012, 20:33
Artera din cartierul istoric Iosefin, din Timişoara, are sistem automat de stropit carosabilul şi a costat 6 milioane de lei, bani europeni.
Strada inteligentă se găseşte într-un cartier istoric al Timişoarei, Iosefin. În reabilitarea şi modernizare ei s-au investit 6 milioane de lei, bani obţinuţi din fonduri europene. Adaptare: parcarea este pe mijlocul străzii
Instalaţiile care spală strada sunt acţionate manual de către angajaţii companiei de salubrizare. "Strada Iancu Văcărescu are un sistem inteligent de stropitoare, unic în România, care se declanşează automat şi curăţă asfaltul. Este vorba de o serie de câteva zeci de instalaţii speciale cu presiune mare, care vor uda strada şi vor funcţiona alternativ, ca să nu fie maşini parcate. Jetul bate pâna în mijlocul străzii, unde este parcarea", a declarat Aura Junie, şeful Direcţiei de Dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Modernizată complet, cu asfalt, mobilier şi copaci replantaţi
Până să devină cea mai modernă stradă românească artera din cartierul timişorean Iosefin a trecut prin reparaţii capital: muncitorii au scos tot asfaltul, au instalat tuburi pentru ca reteaua electrică cu toate cablurile să fie montată protejat în subteran, au reconfigurat întreaga geometrie stradală, au marcat pistele de biciclete, au refăcut trotuarele şi au amenajat zone verzi, cu arbori şi mobilier urban. În plus, pe ambele laturi strada oferă locuri de parcare. De-a lungul tramei stradale sunt montate instalaţii de stropire care aruncă, la comandă precisă, apă pe strada. Potrivit Aureliei Junie, şefa Direcţiei de Dezvoltare din cadrul Primăriei Timişoara, spălarea străzii se va face săptămânal, într-o zi pe o parte, iar în alta pe cealalată a carosabilului. CARTIER IMPERIAL
Joseph al II-lea a vrut să doarmă la han, nu într-un palat
Cartierul Iosefin a fost denumiută după Împăratul Josef al II-lea al Imperiului Austro-Ungar. Acesta a vizitat de trei ori Banatul, iar la ultima sa călătorie, în 1773, a trimis soli înaintea sa care să anunţe că nu va dormi în palatul pe care i-l pregătiseră oficialităţile locale, ci în "hanuri şi case de oameni, fără fast".