Am avut ocazia, dar şi bucuria, de a fi prezent în Franţa exact în timpul ultimei campanii electorale pentru prezidenţiale.
La faţa locului înţelegi mult mai bine atitudinea francezilor, alunecarea lor spre dreapta, dar şi apetitul pentru candidatul Frontului Naţional, Jean-Marie Le Pen. Discuţia este mult mai complexă, pentru simplul motiv că în Franţa românul, oricât de dreapta este el, simpatizează cu stânga. Doar stânga mai este favorabilă emigranţilor, iar drepturile omului sunt literă de lege pentru cei de "à gauche“. Oricât de alb ai fi, cei de drepta, nu mai vorbim cei de extremă dreapta, inclusiv cei mai moderaţi gaullişti nu văd cu ochi buni pe cei care vor să se stabilească în ţara lui Napoleon. Fie ei francezi din colonii, europeni, magrebieni, chinezi sau mai ştiu eu ce!
În România, alegerile din Franţa au trecut aproape neobservate şi e păcat pentru că aceste alegeri pot schimba nu harta Europei, ci atitudinea Parisului faţă de Bucureşti. Cum ne afectează pe noi aceste alegeri?
Mulţi mizează pe victoria socialistului François Hollande, după o logică à la Mitică! Traian Băsescu nu se află în relaţii bune cu Nicolas Sarkozy, iar imaginile difuzate până la epuizare de unele televiziuni sunt o mărturie în acest sens.
Deci, ar fi bine ca la Palatul Élysée să se instaleze candidatul Partidului Socialist. Ideea în sine pare corectă, dar politica externă românească s-a modificat de mult. Franţa nu mai este sora noastră mai mare, cea care ne proteja odinioară şi ne ajuta la făurirea României Mari. Din nefericire şi poate şi din vina noastră, dar de la François Mitterrand încoace, care, în paranteză fie spus, s-a întâlnit în 1989 la Kiev cu Gorbaciov şi au discutat foarte clar asupra schimbărilor care urmau să aibă loc în Europa şi în special asupra României, Parisul nu mai nutreşte aceeaşi dragoste faţă de Bucureşti. Odinioară Micul Paris!
Şi politica nostră s-a modificat semnificativ îndreptându-se mai mult spre Berlin. Asta pentru că Germania a devenit sau a redevenit numărul 1 al bătrânului continent. În ciuda faptului că Franţa are cele mai mari investiţii în România, comerţul nostru exterior este ombilical legat de Germania. De aici şi simpatia Bucureştiului spre Berlin. Poate de aici şi preferinţa lui Traian Băsescu spre Angela Merkel şi contrele cu Sarkozy. Zic poate!
Revenind la alegerile din Franţa, trebuie spus că naţionalismul vestic este complet diferit de al nostru, cel răsăritean. Odată cu prăbuşirea comunismului, teoriticieni de vază au început să împartă naţionalismul în naţionalism "bun" şi naţionalism "rău", invocând însă, de cele mai multe ori, criterii geografice sau culturale, pentru a deosebi naţionalismul vestic de cel estic. În Vest, naţionalismul se exprimă civic, pe când în Est, etnic - în Apus - politic, în Răsărit - etnolingvistic. Naţionalismul românesc nu are nicio legătură cu cel francez, cu mândria cocoşului galic. Orice ar fi, turul doi al alegerilor din Franţa trebuie urmărit cu mare atenţie. Politica mare nu se face pe Dâmboviţa!
Recomandările noastre
