Felix Dzerjinski nu a avut alt scop în viaţă decât servirea necondiţionată a unei revoluţii totale, un apocalips social menit să salveze umanitatea.
A făcut închisoare în timpul ţarismului. A fost cel care a cerut insistent, imediat după lovitura de stat bolşevică, înfiinţarea Comisiei Extraordinare de Luptă împotriva Contrarevoluţiei: "Este război acum, ducem o luptă necruţătoare, până la capăt. Viaţă sau moarte! Cer constituirea unui organ necesar reglării de conturi cu duşmanii revoluţiei". S-a instalat în clădirea Cekai, a participat personal la scene îngrozitoare, s-a contopit cu instituţia pe care a pus-o pe picioare. A creat o tradiţie a neînduplecării, a neîndurării, a vigilenţei maniacale, a crimei de stat ridicată la rang de virtute politică.
În februarie 1920, l-a interogat chiar el pe marele filosof Nikolai Berdiaev care avea să-şi amintească de acel lugubru episod în autobiografia sa publicată în exil. "Avea ochii cenuşii, înnouraţi şi melancolici", nota autorul "Noului ev mediu". La interogatoriu a participat şi Lev Borisovici Kamenev, membru al Biroului Politic, cumnatul lui Troţki, precum şi Viaceslav Menjinski, cel care avea să preia conducerea Cekăi după moarte lui Dzerjinski în 1926. Acuzat de complot, Berdiaiev a oferit o serie de explicaţii pentru opoziţia sa, morală, religioasă şi filosofică, în raport cu bolşevismul. Ce-l va fi salvat pe filosof rămâne un mister. Se prea poate ca Felix de Fier să-şi fi amintit de propriul său zel religios de-odinioară. Oricum, portretul făcut de Berdiaiev merită reţinut: "Dzerjinski dădea impresia unei persoane complet sinceră şi convinsă. Era un fanatic. Era ceva îngrozitor în el… În trecut, voise să devină călugăr catolic, şi-a transferat apoi credinţa înspre comunism". În finalul discuţiei cu Berdiaiev, şeful Cekăi a murmurat: “Poţi fi materialist în teorie şi idealist în viaţă ori, invers, poţi fi idealist în teorie şi materialist în viaţă". În acest timp, Lenin dădea ordinul de distrugere a clerului “reacţionar". Urmarea a fost moartea a 2.700 de preoţi şi a 5.000 de călugări şi călugăriţe. Filosoful Vasili Rozanov a scris în 1919, an în care a şi murit, "Apocalipsul vremurilor noastre". Ultima cuvântare a lui Dzerjinski a fost un rechizitoriu turbat împotriva opoziţiei conduse de Troţki, Zinoviev, Kamenev, Piatakov şi Radek. Oricine slăbea “unitatea de granit" era obiectiv un inamic al revoluţiei. Pentru Felix de Fier, Ceka reprezenta "sabia şi flacăra revoluţiei", fiecare comunist avea datoria să fie cekist. Urmaşii lui Dzerjinski în fruntea poliţiei secrete, cu ale sale succesive denumiri (GPU, OGPU, NKVD, MGB, KGB), Viaceslav Menjinski, Genrih Iagoda, Nikolai Ejov, Lavrenti Beria, Viktor Abakumov, Nikolai Ignatiev, Aleksandr Selepin (Surik de Fier), Iuri Andropov, spre a-i numi doar pe aceştia, au fost fideli imperativelor dictate de fondatorul acestei monstruoase instituţii. Idolatrizarea lui Dzerjinski face parte din codul genetic al KGB-ului şi al instituţiei succesoare, FSB.
Ce s-ar fi întâmplat cu Dzerjinski dacă apuca Marea Teroare? Probabil că ar fi pierit şi el, asemeni atâtor vechi bolşevici, victime şi călăi, striviţi sub şenilele tancului triumfător al Revoluţiei, arşi de soarele acelei fantasme pe care o adoraseră cu pasiune de adolescent depresiv, neurastenic şi suicidar. Comentariile la acest articol sunt suspendate! Citiți și:
- SENATUL EVZ: Despre Felix Dzerjinski: Iluminat, ascet, torţionar (I)
Recomandările noastre
