Ritmul liberalizării cursului de schimb al Chinei, prea lent pentru americani

Ritmul liberalizării cursului de schimb al Chinei, prea lent pentru americani

Casa Albă a reacţionat cu prudenţă sâmbătă după anunţul făcut de China cu privire la lărgirea marjei de fluctuaţie a yuanului şi doreşte ”mai multă mişcare” din partea Beijingului, relatează AFP, citată de Agerpres.

Chinezii ”au făcut anumite progrese, dar am vrea să vedem mai multă mişcare” în liberalizarea cursului monedei lor naţionale, a declarat Ben Rhodes, un consilier adjunct pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Barack Obama. ”Luăm act de acest anunţ. Îl vom examina cu atenţie”, a adăugat el în cursul unui cursul unui briefing de presa desfăşurat în paralel cu summitul Americilor, la Cartagena, în Columbia, la care participă şi Obama. Marja de fluctuaţie a yuanului, de plus sau minus 0,5% în raport cu dolarul, va fi lărgită la 1% cu începere de luni, a anunţat Banca Populară a Chinei (BPC). Această reformă permite monedei chineze să fluctueze mai mult în funcţie de piaţă, chiar dacă Beijingul îşi rezervă dreptul de a controla situaţia, potrivit analiştilor.

Ne puteți urmări și pe Google News