SUA: Traficantul de arme Viktor Bout, fost agent KGB, condamnat la 25 de ani de închisoare

SUA: Traficantul de arme Viktor Bout, fost agent KGB, condamnat la 25 de ani de închisoare

Traficantul internaţional de arme Viktor Bout, cunoscut sub numele de "Negustorul morţii", a fost condamnat, ieri, de Tribunalul Federal din New York, la 25 de ani de închisoare, în urma inculpării sale într-o conspiraţie de milioane de dolari, pentru a finanţa o flotă de avioane destinată unor conflicte armate sângeroase şi sprijinirii unor terorişti internaţionali.

Potrivit unei plângeri penale din dosarul traficantului, un asociat al acestuia, Andrew Smulian, le-a declarat agenţilor sub acoperire, în timpul unor întâlniri în România, că Bout a avut disponibile 100 de rachete sol-aer şi ar fi putut furniza elicoptere şi lansatoare de rachete care pot străpunge blindajul.

În plângerea penală se spune că Smulian a vorbit cu Bout pe un celular pe care i l-au dat agenţii sub acoperire, informează Washington Times.

Judecătorul districtual Shira Scheindlin a decis ca fostul agent KGB să plătească daune de 15 milioane de dolari.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bout, 45 de ani, s-a declarat nevinovat până în ultima clipă, afirmând că acuzaţiile ce i se aduc sunt false. El a strigat: "Este o minciună!" şi "Dumnezeu ştie adevărul" atunci când un procuror a declarat că Bout a fost de acord să vândă arme pentru a ucide americani.

Un juriu federal l-a găsit vinovat, în luna noiembrie, după ce a deliberat o zi întreagă, condamnându-l pe Bout pentru conspiraţie în scopul uciderii de americani şi oficiali americani, livrare de rachete antiaeriene şi ajutarea unei organizaţii teroriste.

Avocaţii apărării au susţinut că clientul lor este un deţinut politic şi au solicitat ca un verdict de vinovăţie pronunţat de juriu în dosar să fie anulat, iar acuzaţiile respinse. Ei au numit cazul "produsul unui comportamentul scandalos, de neiertat, al guvernului". Procurorii au cerut închisoare pe viaţă pentru Bout.

"Delictele comise de Viktor Bout reprezintă scenariul celui mai rău caz pentru aplicarea modernă a legii - fuziunea unor carteluri criminale internaţionale ale narcoticelor cu facilitatori de terorism ai lor", a declarat Michelle Leonhart, şeful US Drug Enforcement Administration (DEA), agenţia principală în proba împotriva lui Bout. "Negustorul Morţii" a fost, în sfârşit, tras la răspundere într-o instanţă pentru anii lui de profitor de pe urma morţii şi mizeriei din lume", a adăugat Leonhart.

Cotidianul american aminteşte că Bout a fost arestat în Thailanda, la 6 martie 2008, pe baza unei 'notificări roşii'' a Interpol - mandatul de arest emis pentru persoanele căutate de jurisdicţii naţionale în vederea urmăririi penale. ''Notificările roşii'' circulă la nivel mondial în scopul extrădării.

Arestarea sa a culminat cu o operaţiune a DEA care a implicat doi agenţi sub acoperire, care s-au dat drept membri ai Forţelor Armate Revoluţionare Columbiene (FARC), o grupare aflată pe lista organizaţiilor teroriste. Printre actele de violenţă ale FARC se numără omoruri, răpiri şi atentate în Columbia în locuri frecventate de americani.

Încătuşat şi purtând vestă antiglonţ şi o cască, Bout a fost escortat, după arestarea sa, până la avionul american de pe Aeroportul Internaţional Don Muang din Bangkok, de 50 de ofiţeri de poliţie thailandezi, printre care şi lunetişti, după care a fost predat unui număr de şase agenţi ai DEA pentru a fi dus în SUA.

Extrădarea decisă de instanţă a înfuriat oficiali ruşi, care au criticat guvernul thailandez, precizează Washington Times.

Bout a susţinut, în documente ale instanţei, că arestarea sa, în martie 2008, de către Poliţia Regală Thailandeză la Bangkok, a fost ilegală, deoarece un agent al DEA a asistat la reţinerea lui. Instanţa thailandeză a respins acuzaţia sa.

Traficantul de arme şi un asociat de origine siriană, Richard A. Chichakli, au fost acuzaţi de spălare de bani, fraudă prin mijloace electronice şi conspiraţie, alături de acuzaţiile de conspiraţie pentru a achiziţiona două avioane de la companii americane, încălcând astfel sancţiuni economice.

Descris de oficiali ai serviciilor de informatii ale SUA drept cel mai puternic actor în traficul ilegal cu arme la nivel mondial, Bout a fost luat în custodie de poliţia thailandeză din camera sa de hotel din Bangkok - fiind arestat după ce a vorbit cu agenţii sub acoperire.

Autorităţile au declarat că Bout a încercat să vândă arme în valoare de milioane de dolari, printre care şi rachete sol-aer şi a fost arestat în etapele finale ale aranjamentelor pentru vânzarea şi transportul de arme.