În ultimii 20 de ani, pe la Palatul Victoria au trecut toate partidele din România. Cum au trecut, aşa au plecat.
De fapt, în clădirea Guvernului României au intrat nişte politicieni săraci, dar cinstiţi şi au ieşit nişte oameni de afaceri bogaţi, dar cinstiţi. Nu cred că există un singur caz de om politic care să fi trecut pe la guvernare şi să nu sufere o transformare majoră în privinţa declaraţiei de avere. El şi familia lui devin mari proprietari de terenuri, colecţionari de ceasuri, conducători de maşini de lux, amatori de călătorii exotice. Pare a fi una dintre axiomele de bază ale politicii româneşti. Pentru că ea poate fi aplicată nu numai la nivelul de vârf al politicii, dar şi la baza piramidei şi funcţionează impecabil. Uneori chiar mai cu spor…
Recentul raport al Institutului de Politici Publice scoate la lumină, într-un mod organizat, ceea ce ştiam cu toţii, uşor dezorganizat: achiziţiile publice reprezintă terenul de joacă al ministerelor, primăriilor, consiliilor judeţene, cu banii românilor. O joacă de tip cazino, în care dealerul este cel care are stiloul şi ştampila, iar jucătorii sunt diversele firme. Jetoanele vin de la bugetul statului, din taxe şi impozite. De unde o asemenea comparaţie? Păi numai aşa îmi pot explica în calitate de jurnalist, fost consultant politic, cum un contract încheiat de Consiliul Judeţean Ilfov cu un consorţiu format din trei firme în valoare de 40 de milioane de euro, poate ajunge prin încheierea unor acte adiţionale la o valoare de peste 80 de milioane de euro. Sau de ce Primăria din Alexandria a derulat doar 9 la sută din bugetul preconizat pentru investiţii prin sistemul electronic de achiziţii preferând strângerea de mână şi contactul ochi-în-ochi cu privatul. Sau cum reuşeşte Primăria din Galaţi să cumpere un top de hârtie de xerox cu 13 lei (fără TVA), când pe internet îl poţi lua cu maxim 10 lei (fără TVA). Vreţi să ne mai uităm la drumuri? Păi atunci vedem din nou cum Liviu Dragnea reuşeşte ca preşedinte al CJ Teleorman să modernizeze un drum judeţean cu 21 de milioane de euro, iar cei de la Mureş, mai modeşti, să ducă la îndeplinire o investiţie la fel de ambiţioasă cu doar 800.000 de euro. Par întrebări fără răspuns, dar de fapt toată lumea cunoaşte sistemul care duce la asemenea cheltuieli aberante.
Interesantă este lupta dusă de cei de la IPP cu autorităţile pentru a afla amănuntele contractelor de achiziţie. Imaginaţia funcţionarilor publici pare fără sfârşit! De la răspunsuri trunchiate, la recomandarea unor linkuri care nu se pot deschide sau nu conţin documentele specificate, totul a fost încercat. Ce transparenţă? Ce 544? Nimic nu este valabil pentru funcţionarul public a cărui misiune este să ascundă gunoiul sub covor, să blocheze accesul "nebunilor" de la ONG-uri şi presă care- i tot sâcâie cu întrebări legate de achiziţii.
Pare că ne-am obişnuit cu un sistem în care toată lumea fură, ciupeşte, aranjează câte ceva! De multe ori ne spunem că aşa este şi în alte părţi, avem exemple din Franţa, Germania, chiar şi controlorii de la Bruxelles au mari probleme în a-şi justifica cheltuielile. Numai că românii sunt prea săraci pentru a-şi permite ca aproape 5 miliarde de euro să se ducă pe apa sâmbetei, într-o morişcă a corupţiei, cu largul concurs al celor ce trebuie să apere respectarea legii.
Recomandările noastre
