Tânără de 29 de ani, decedată în cadă, în condiții neelucidate
- Liviu Cojan
- 15 martie 2012, 04:00
![Tânără de 29 de ani, decedată în cadă, în condiții neelucidate](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2019/09/5cb51f1ebc06e942ff5c6c94c81cf8ef.jpg)
Mama unei fetițe de patru ani, a fost găsită de soțul ei, în cadă, cu capul sub apă.
Bărbatul a sunat de urgenţă la 112, însă echipajul de la ambulanță nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Potrivit membrilor familiei, tânăra îşi vopsise părul şi vroia să se spele în momentul în care s-a produs tragedia.
Oamenii legii nu exclud nici varianta ca tânăra să se fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de boilerul instalat în baie.
Cazul a fost preluat de poliţişti care spun că în urma efectuării necropsiei se vor putea stabili cu exactitate cauzele morţii.
„Echipa de criminaliști venită la fața locului nu a găsit pe corp urme de violenţă, nefiind suspiciuni de omor. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, pentru efectuarea necropsiei”, a declarat comisarul şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.
sursa: evenimentdeolt.ro
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)