Deputații juriști au aprobat confiscarea extinsă a averilor

Deputații juriști au aprobat confiscarea extinsă a averilor

Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat proiectul de lege de modificare a Codului Penal, stabilind că judecătorul poate dispune confiscarea extinsă a averii în cazul tuturor infracţiunilor grave, pedepsite cu peste cinci ani de închisoare.

Potrivit deputatului UNPR Eugen Nicolicea, principala prevedere a proiectului de lege constă în aceea că, în situaţia în care cineva comite o infracţiune care se pedepseşte cu mai mult de cinci ani de închisoare, respectiv o infracţiune gravă, şi asupra căruia planează suspiciuni rezonabile că averea pe care o are nu poate fi acumulată din mijloace licite, judecătorul poate dispune confiscarea extinsă a acelei părţi din avere, care se presupune că este obţinută din activitatea infracţională.

Nicolicea a mai spus, potrivit mediafax.ro, că legea distinge între confiscarea specială, care derivă din infracţiunea comisă şi confiscarea extinsă, care excede confiscarea specială, referindu-se nu doar la averea provenită direct din acea infracţiune pentru care există o condamnare.  Proiectul de lege urmează să intre pe ordinea de zi a plenului, Camera Deputaților fiind cameră decizională.

Ne puteți urmări și pe Google News