Un soldat a scăpat nevătămat din Irak şi Afganistan, dar a murit în timp ce încerca să-şi salveze copiii
- Ana Zid ărescu
- 7 martie 2012, 18:57
Un soldat al forţelor speciale americane "Beretele Verzi", decorat după ce a luptat în Irak şi în Afganistan, a murit în timp ce încerca să-şi salveze cele două fiice dintr-un incendiu. Din nefericire, niciunul nu a supravieţuit.
Casa ofiţerului Edward Cantrell (36 de ani), din Carolina de Nord, a fost, ieri, cuprinsă de flăcări. Soldatul şi soţia sau au sărit de la cel de-al doilea etaj al locuinţei, însă fiicele cuplului, Natalia - de 4 ani - şi Isabella - 6 ani, se aflau în casă.
Soldatul, paraşutist în cadrul "Beretele Verzi", se întorsese din Afganistan în urmă cu doar câteva luni. Decorat, de-a lungul carierei, cu patru Stele de Bronz şi o Inimă Purpurie, bărbatul a reintrat în casă, pentru a-şi scoate copiii, rămaşi în camerele lor.
Din nefericire, nu a mai reuşit să iasă din casă. Corpul lui a fost găsit la cel de-al doilea etaj, lângă fiicele sale, decedate. Soţia militarului şi mama fetiţelor a fost internată la spital, cu răni minore, dar în stare de şoc.
Vecinii au relatat că bărbatul era un om prietenos şi vesel. Ştiau că face parte din trupele speciale şi aveau toată admiraţia pentru el şi pentru familie.
Casa în care locuia soldatul şi familia acestuia a fost construită în anii 1920 şi era din lemn. Nu se ştie cauza incendiului, însă, lemnul uscat a favorizat extinderea cu rapiditate a flăcărilor. Bărbatul intenţiona să se retragă din Armată şi să se dedice, în totalitate, familiei. <object width="429" height="295"><param name="movie" value="http://vp.mgnetwork.net/viewer.swf?u=2d1ed4dcb933102faba2001ec92a4a0d&z=NCN&embed_player=1" ></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><embed src="http://vp.mgnetwork.net/viewer.swf?u=2d1ed4dcb933102faba2001ec92a4a0d&z=NCN&embed_player=1" type="application/x-shockwave-flash" allowfullscreen="true" width="429" height="295"></embed></object>