Ofticosul Mourinho acuză arbitrajul din meciul cu Barca
- Adrian Dobre
- 26 ianuarie 2012, 14:35
Jucătorii și oficialii echipei de fotbal Real Madrid arată cu degetul spre arbitrul Fernando Teixeira Vitienes, centralul confruntării de aseară, de pe "Camp Nou".
FC Barcelona s-a calificat aseară în semifinalele Copei del Rey, Cupa Spaniei la fotbal. Barcelona a remizat, 2-2, pe teren propriu cu marea rivală Real Madrid.
În urmă cu o săptpmână, la Madrid, Barcelona învinsese cu 2-1.
Dacă prima manșă a duelului dintre Barca și Real a fost la discreția catalanilor, aseară, pe "Camp Nou", Real Madrid a fost o altă echipă.
"Albii" au fost la un pas de o calificare nesperată. Au revenit de la 0-2 și au fost aproape de a învinge și a se califica în semifinale.
Jucătorii și oficialii Realului acuză arbitrajul lui Fernando Teixeira Vitienes, care a tras, în opinia lor, cu Barcelona.
Realul se plânge, printre altele, că nu a primit două penalty-uri aseară.
La final, jucătorii oaspeți l-au înconjurat pe Fernando Teixeira Vitienes căruia i-au reproșat maniera de arbitraj.
La cabine, până și calmul Iker Casillas nu s-a mai putu abține și a strigat către central: "Teixeira, acum te vei duce să sărbătoreşti cu Barcelona".
Casillas a comentat apoi: "Te simţi neputincios la orice fază când crezi că s-a luat o decizie în defavoarea ta. Inclusiv mie mi s-a arătat cartonaşul galben fiindcă am intervenit pentru a separa jucătorii.
Madrilenii pot fi mândri de echipa lor. Noi suntem mulţumiţi de meciul pe care l-am făcut. Acum ne rămân alte competiţii în care mergem mai departe".