Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale începe astăzi cea de-a patra misiune de evaluare a acordului stand-by de tip preventiv cu România.
Delegaţia se va afla la Bucureşti până pe 6 februarie şi va avea întâlniri cu autorităţile române, precum şi cu reprezentanţii partidelor politice, ai sindicatelor, mediului de afaceri, băncilor şi societăţii civile. Concluziile misiunii vor fi prezentate la finalul vizitei.
Misiunea anterioară a delegaţiei comune a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale a avut loc în perioada 25 octombrie - 7 noiembrie 2011, pentru a treia evaluare a politicilor bugetare în cadrul acordului stand-by de tip preventiv cu România.
La încheierea evaluării de la finele anului trecut, şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, a apreciat că autorităţile au reuşit să îndeplinească toate condiţionalităţile cerute de Fond şi se află în parametri stabiliţi cu acesta.
Acord preventiv pe doi ani
Acordul Stand-By dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,6 miliarde de euro. Noul acord cu FMI a fost încheiat pe o perioadă de doi ani, fiind derulat concomitent cu un nou acord preventiv cu Uniunea Europeană, în valoare de 1,4 miliarde de euro, precum şi cu un împrumut de 0,4 miliarde de euro de la Banca Mondială.
Fiind vorba despre un acord de tip preventiv, banii de la FMI pot fi traşi numai în cazul unei situaţii excepţionale, cum ar fi un atac speculativ asupra leului, declanşat de o criză în regiune, concretizat printr-o pierdere masivă de rezerve şi de încredere, sau în cazul în care Trezoreria eşuează, în două - trei rânduri, să se finanţeze la costuri acceptabile.
Toată suma, de 3,6 miliarde euro, pe care Fondul o va pune la dispoziţia României prin noul acord de tip preventiv, va fi destinată Băncii Naţionale.
CITIȚI ȘI:
- FMI: Criza zonei euro afectează România
-
FMI: România se poate descurca, deocamdată, cu fonduri din surse proprii
-
FMI: Înghețarea salariilor în 2012 ar putea fi rediscutată dacă economia merge bine