E oficial! Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Cristian Diaconescu la şefia Ministerului de Externe
- Carmen Vintil ă
- 24 ianuarie 2012, 17:49
Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru numirea lui Cristian Diaconescu în funcţia de ministru al Afacerilor Externe. La ora 19.00, Diaconescu va depune jurământul la ceremonia de învestire în funcţie la Cotroceni.
Tot astăzi, șeful statului a semnat și decretul de revocare din funcție a lui Teodor Baconschi din funcția de ministru de Externe. În urmă cu puţin timp, Guvernul a anunţat oficial că a înaintat preşedintelui Traian Băsescu propunerea de numire a lui Cristian Diaconescu în fruntea MAE.
PDL luase această decizie de ieri seară, dar a confirmat-o abia astăzi oficial. ,,Voi înainta astăzi preşedintelui României propunerea pentru noul ministru de externe,, a anunţat premierul Emil Boc, la finalul şedinţei solemne de la la Parlament.Întrebat dacă noul ministru de externe va fi Cristian Diaconescu (UNPR) sau un tehnocrat, premierul a refuzat să răspundă. Ministrul de externe Teodor Baconschi a fost revocat ieri de premier, în direct, în şedinţa extraordinară în care senatorii şi deputaţii se reuniseră pentru a dezbate situaţia actuală a ţării. Diplomat, secretar științific, secretar de stat
Cristian Diaconescu, a mai fost ministru de externe în perioada 22 decembrie 2008 – 2 octombrie 2009, tot în cabinetul Emil Boc. Senatorul Cristian Diaconescu şi-a început activitatea în cadrul MAE în 1990.În perioada, 1990 - 1996, a fost diplomat la Delegaţia Permanentă, ulterior la Misiunea Permanentă a României la OSCE, coordonator al secţiei de cooperare în domeniul politico-militar al OSCE din MAE, diplomat la Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizaţiile Internaţionale de la Viena, adjunct al şefului misiunii pentru domeniile politico-militar şi de securitate ale OSCE.În perioada 1996 - 1997 a fost secretar ştiinţific al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI) şi diplomat în Direcţia OSCE din MAE. Director al Direcţiei OSCE şi de cooperare cu structurile subregionale (1997), iar în 1998 director general al Direcţiei Generale Juridice şi Consulare din MAE. Din mai şi până în decembrie 2000 a fost secretar adjunct al Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) şi ambasador en pied în această organizaţie.În 2000 a fost desemnat secretar de stat pentru afaceri bilaterale în cadrul MAE.În 2004, a fost numit secretar de stat pentru probleme de integrare europeană în cadrul aceluiaşi minister. Totodată, a fost negociator şef pentru Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-ucrainiene şi pentru Tratatul politic de bază între România şi Federaţia Rusă, pentru Legea maghiarilor din statele vecine Ungariei. Între ianuarie 2004 şi martie 2004 a deţinut funcţia de Secretar de Stat pentru Afaceri Europene. Ministru al Justiției, senator, vicepreședinte PSD
În martie 2004, a fost numit ministru al Justiţiei cu misiunea de a negocia şi închide capitolul 24, Justiţie şi Afaceri Interne, în cadrul procesului de aderare a României la Uniunea Europeană.
În noiembrie 2004, Cristian Diaconescu s-a înscris în alegerile parlamentare, candidând în circumscripţia judeţului Constanţa şi câştigând mandatul de senator.
Începând cu anul 2005, Cristian Diaconescu a fost ales de Congresul PSD în funcţia de vicepreşedinte, poziţie pe care o ocupă până în februarie 2010. În aprilie 2008, Diaconescu s-a înscris, la propunerea unanimă a forurilor de conducere ale PSD, în cursa pentru câştigarea Primăriei Generale a Capitalei, pe care a pierdut-o fără să ajungă în turul doi.
După alegerile din 30 noiembrie 2008, Cristian Diaconescu a devenit senator de Bucureşti în urma redistribuirii. Ministru de Externe, președinte UNPR, vicepreședinte al Senatului
Pe 18 decembrie 2008, Consiliul Executiv Naţional al PSD l-a propus pe Cristian Diaconescu pentru preluarea portofoliului de ministru al Afacerilor Externe în Guvernul Emil Boc.
Cristian Diaconescu a ocupat portofoliul de ministru al Afacerilor Externe până la 1 octombrie 2009, când miniştrii social-democraţi au demisionat din Guvernul de coaliţie cu PDL, după ce Dan Nica a fost revocat din funcţia de viceprim-ministru şi ministru al Administraţiei şi Internelor.
La data de 18 februarie 2010, Cristian Diaconescu şi-a depus candidatura pentru şefia PSD, la Congresul extraordinar din 20 februarie 2010. Ulterior, acesta a anunţat retragerea din cursă, anunţându-şi sprijinul pentru Mircea Geoană.
Diaconescu a demisionat din PSD pe 24 februarie 2010 şi s-a alăturat Grupului independenţilor din Parlament.
Din data de 1 mai 2010, Cristian Diaconescu ocupă funcţia de preşedinte de onoare al UNPR.
La 7 februarie 2011 a fost ales vicepreşedinte al Senatului şi reales în funcţie la 5 septembrie 2011.
Este căsătorit şi are un copil. Cunoaşte limbile engleză şi franceză.