Din fosta colonie muncitorească a satului Muncelu Mic, județul Hunedoara, au mai rămas doar un cămin și câteva ruine. Din 1998, de când s-a închis mina de neferoase din localitate, ortacii au plecat unde au văzut cu ochii. Doar câțiva au ales să-și ducă viața aici.
Ce-mi pozezi casa, mă? Dacă-i nevastă-mea-n fundu’ gol în casă?!”, se revoltă Costică Scutaru, trezit din reveria lui trăită pe o bancă, sub un copac. Se calmează însă repede. Ne spune că are 55 de ani și a venit cu 35 de ani în urmă la Muncel, să lucreze la mină. „Pfui, domnule, ce vremuri bune erau aici când am venit eu. Salariul era salar, mâncarea era mâncare... Aveam tăt ce ne trebuia aici, în colonie: club, popicărie, grădiniţă... Şcoala era-n sat, dar faci cinci minute până acolo, nici atât. Plus că eu, în 1998, câştigam 14 milioane de lei. Cu un milion, chiar şi-atunci, puteai să te duci să stai la rând la mezeluri. Acuma te duci şi vii cu două kile de carne şi-atât”, spune bărbatul.
Şapte familii mai locuiesc în căminul rămas în picioare, din fosta colonie. Au fost 10 asemenea clădiri, dar au 
dispărut în câţiva ani de la închiderea minei ce a aparţinut cândva Companiei Aurului, Cuprului şi Fierului „Minvest” Deva.
Invidia vecinilor
Dintre toţi, doar soţii Scutaru dau semne că reuşesc să-şi facă viaţa un pic mai bună aici, fapt care a stârnit oarecum invidia vecinilor, mai ales că au și parchet. „Am strâns cum am putut 10 milioane, am cumpărat parchet melaminat, un pat și un dulap la ofertă, un pic de vopsea și ne-am făcut și noi un dormitor ca lumea. Munca a făcut-o bărbatu-meu”, spune Elena Scutaru (46 de ani). Nici ea nici el nu au un venit. Primăria- i ajută cu venitul minim garantat. În rest, se descurcă muncind cu ziua.
Sărăcie și umor
Ceilalţi şase „titulari” ai locuinţelor sociale din căminul muncitoresc de la Muncelu Mic n-au reuşit să progreseze precum familia Scutaru. Mizeria este cuvântul la ordinea zilei în celelalte „apartamente”, formate dintr- o bucătărie de 
5 metri pătraţi şi câte o cameră un pic mai mare.
„Era altceva când eram mai mulţi aicea. Am fost şi 1.000 de oameni în colonia asta, că erau 10 cămine şi fiecare stătea în câte-o cameră. Acuma le-am mai unit și noi că, iaca, ne modernizăm. Acuma am rămas doar noi și lupii pe dealul ăsta”, spune Anuța Gorea (63 de ani).
Tanti Anuţa pare responsabilul cu glume al căminului. Umorul ei negru a ajutat-o să treacă peste moartea primului soţ, dar şi peste dispariţia prematură a celui de-al doilea.
Recomandările noastre
