Vi se întîmplă, uneori, să fiți printre oameni, indiferent dacă vă sînt cunoscuți ori nu, și să aveți pentru o secundă un sentiment de totală stranietate, să vă vină în minte întrebarea ”de fapt, ce legătură am eu cu oamenii aceștia?”, să îi priviți ca pe niște personaje de film mut din altă lume? Dacă da, atunci aveți o oarecare predispoziție spre filozofie. Nu o lăsați nefructificată! Dar, mai important, sînteți un public potrivit pentru eseul lui Giorgio Agamben ”Ce este contemporanul?”(”Che cos'è il contemporaneo?”), apărut în 2008 în Italia și, puțin după aceea, în Franța, Anglia, Statele Unite, poate și prin alte părți. Dacă ați experimentat vreodată distanța față de ceilalți într-o asemenea manieră, atunci veți înțelege cît e de profundă întrebarea ”ce înseamnă să fiu contemporanul celui de lîngă mine?”. Întrebarea pare simplă și, cumva, fără sens. Încercarea de a-i răspunde, însă, deschide uși tainice îndărătul cărora se află lucruri mari. Și reciproca ei: ”ce înseamnă că cel de lîngă mine este contemporanul meu?” este, de asemenea, o întrebare esențială.
A trăi simultan același timp istoric nu înseamnă, aparent, prea mult. Este doar o coincidență pe care încercăm să o încărcăm cu sensuri. Așa a apărut ideea că vremurile ne leagă unii de alții. De aici, a apărut și ideea generațiilor – cei născuți cam în același timp istoric au unele trăsături comune care îi recomandă dacă nu unei solidarități, măcar unor asemănări. Doar că a fi contemporan cu cineva nu înseamnă a trăi împreună cu el, ci și a înțelege mai mult sau mai puțin același lucru din ceea ce trăim împreună. Istoria, zice Agamaben, nu este deloc clară nici măcar celor care o trăiesc. Da, să trăiești niște timpuri îți dă un privilegiu cînd vine vremea vorbirii despre ele. Dar, în fond, acest privilegiu de a fi fost atunci nu garantează nimic. Există mereu, în orice timp, un fel de obscuritate care însoțește claritatea pe care ți-o dă trăirea, iar a fi contemporan înseamnă a percepe această obscuritate, această neclaritate, acel inexplicabil subtil care însoțește prezența în timp. Trăirea este, pe de o parte, o experiență la lumina zilei - știi ce ți se întîmplă, știi de ce ți se întîmplă (sau ești convins că știi), știi ce ai făcut, ce faci, ce vrei să faci. Dar toate acestea, pe cît sînt de clare și de limpezi celui care le trăiește, sînt însoțite de un halou discret și obscur, există mereu ceva inexplicabil plasat, discret, în spatele explicabilului. Agamben folosește o frumoasă metaforă. El face apel la ceea ce ne învață astrofizica. Știm astăzi că galaxiile cu cît sînt mai depărtate de noi, cu atît se îndepărtează în continuare cu o viteză mai mare. Multe dintre galaxiile acestea sînt luminoase, dar noi nu le vom putea percepe niciodată lumina pentru că ele se depărtează de noi cu o viteză mai mare decît o are lumina pe care o emit către noi. Așadar, aceste galaxii ne dau ”semnalul” existenței lor, în sensul că emit lumină către noi, dar noi nu-l vom putea percepe niciodată pentru că ele însele, sursa luminii, se depărtează de noi mai repede decît i-ar lua luminii, vorba poetului, să ne ajungă. Ochiul, prin urmare, acolo unde ar trebui să perceapă lumina trimisă de galaxiile ce se depărtează în mare viteză, percepe absența lumii, percepe, așadar, o obscuritate. Așa și cu timpul pe care îl trăim – el ne trimite ”lumini” care nu ajung la noi și noi percepem, în locul lor, obscuritate. Nu doar galaxiile pierdute în cerurile nesfîșrite ne dau semnale de existență pe care ochiul nostru nu le percepe. Sînt multe elemente contemporane care există, dar ne scapă. În acel loc, e obscuritate. Dacă înțelegem că în orice loc obscur este, de fapt, ceva, avem un instinct superior al contemporaneității – dacă avem și eu și tu acest instinct de-odată, sîntem contemporani. Aș face un pas înainte spre identificarea mai precisă a acestor ”obscurități”, aș încerca luminarea lor, căci ele sînt neliniștile specifice unui timp anume, angoasele sale. Dar nu fac acest pas, pentru că e tîrziu în contemporaneitate și, pe de-asupra, se termină și spațiul acestui text.
Nota redacţiei: Întrucât apropierea campaniei electorale a transformat secţiunea de comentarii într-o platformă de propagandă politică, forumul va fi blocat până după alegerile prezidenţiale. Cei care doresc să îi transmită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la adresa online@evz.ro. Vă mulţumim pentru înţelegere.
Recomandările noastre
