Putin anexând Crimeea - păpușa HORROR care se va vinde cu milioane de dolari (VIDEO)

Putin anexând Crimeea - păpușa HORROR care se va vinde cu milioane de dolari (VIDEO)

Casa de licitații germană Auction Team Breker va scoate la vânzare o figurină mecanică înfățișându-l pe Vladimir Putin semnând decretul de anexare a Crimeii, creată de celebrul păpușar elvețian Christian Bially.

Păpușa mare de jumătate de metru îl arată pe liderul de la Kremlin la un birou, unde semnează cu o pană „Tratatul de primire a Republicii Crimeea în Federația Rusă”. O lampă de gaz luminează scena sinistră. Totul pe fondul unei melodii suave, produse de o cutie muzicală.

Pentru moment, nu s-a fixat un preț de pornire pentru păpușa lui Vladimir Putin. Potrivit publicației Moscow Times, creații anterioare ale lui Christian Bially s-au vândut și cu 6 milioane de dolari. Licitația este programată în zilele de 14 și 15 noiembrie, la Köln.