Kelemen Hunor: Românii să accepte că trăim într-un stat multinaţional, că noi, maghiarii, suntem aici acasă
- Alexandra Ciliac
- 9 octombrie 2014, 21:20
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi seară, la Cluj-Napoca, că maghiarii se consideră cetăţeni ai României care doresc să îşi păstreze cultura şi demnitatea și că românii ar trebui să accepte că trăiesc într-un stat multinaţional şi că maghiarii sunt, în România, acasă şi doresc să îşi păstreze cultura şi demnitatea proprie.
"Întrebarea este dacă putem face majoritatea românească să accepte că aici suntem acasă şi trebuie să spunem că trăim într-o Românie multinaţională, unde 6-7 la sută din populaţie e de etnie maghiară. Noi, maghiarii, ne considerăm cetăţeni ai acestei ţări, dorim să ne păstrăm cultura şi demnitatea noastră, trăim într-un stat multinaţional. Societăţile de succes sunt cele care au putut asigura drepturi pentru cetăţeni, aici nivelul de încredere e înalt, iar unde nu e încredere, sunt conflicte. Încrederea e importantă, iar românii ar trebui să accepte că trăim într-un stat multinaţional", a spus Kelemen.
El a subliniat că a văzut puţini politicieni români care să susţină proiectul UDMR de autonomie a Ţinutului Secuiesc, pentru că riscă să îşi piardă electoratul, dar a întâlnit şi români dispuşi să discute pe această temă şi cu aceştia ar trebui să se înceapă un dialog.
"Miza alegerilor prezidenţiale este să arătăm ce fel de autonomie dorim, care este locul maghiarilor şi faptul că situaţia maghiarilor nu periclitează România, confortul românilor, interesele lor. Noi dorim garanţii instituţionale care contribuie la păstrarea identităţii, a limbii, a culturii, pentru ca maghiarii din Ardeal să se simtă în siguranţă, că sunt cetăţeni loiali ai ţării, că doresc să rămână în patria lor. Vom continua dezbaterile şi dincolo de campania electorală, pentru că trebuie rezolvate problemele dintre majoritate şi minorităţi", a spus liderul Uniunii, care a adăugat că la alegerile prezidenţiale se aşteaptă să fie votat şi de români, relatează Mediafax.