Viața minunată a jurnaliștilor de la CASA ALBĂ, în două FOTOGRAFII
- Simona Mătieș
- 10 august 2014, 14:03
Fotografii de la Casa Albă au, contrar aparențelor, o viață destul de grea. Uneori trebuie să se descurce și să facă fotografii într-un interval foarte scurt de timp și acestea să fie de o calitate cât mai ridicată, pentru că oportunitățile de a surprinde ce se întâmplă în Biroul Oval, de pildă, sunt extrem de rare.
Despre un astfel de moment vorbește publicația „Washington Post”, care publică două fotografii grăitoare, ce nu au nevoie de prea multe explicații.
Casa Albă a anunțat, vineri, o scurtă oportunitate de imagine pentru fotoreporterii acreditați la Președinția SUA. Puteau să-l urmărească pe președintele Barack Obama, la treabă, în Biroul Oval, dar pentru un timp foarte, foarte limitat.
„La ora 11.18 dimineața, trei fotoreporteri au fost aduși în fața ferestrelor Biroului Oval, pentru o sesiune scurtă de fotografiere. Care a durat...10 secunde”. Așa că s-au înghesuit fiecare cum a putut, ca să aibă un unghi cât mai bun de observare.
Justin Duckham, corespondentul la Washington al Talk Radio News Service a scris apoi pe Twitter: „Casa Albă a adus fotoreporterii pentru o privire rapidă pe geamul Biroului Oval, unde se afla Barack Obama”.
Ce s-a întâmplat era previzibil:
Cu toate acestea, rezultatele sunt suprinzător de bune - mai bune decât s-ar fi așteptat cei care nu cunosc deloc munca fotoreporterilor și nu știu în ce situații dificile trebuie ei să-și facă treaba, unoeri. Și s-o facă bine. Foarte bine.
Jacquelyn Martin de la Associated Press a publicat apoi următoarea fotografie, „suprinsă în cele 10 secunde” pe care le-a avut la dispoziție: