Șeful SERVICIULUI DE SIGURANȚĂ al Penitenciarului și soția sa, în AREST pentru MITĂ

Șeful SERVICIULUI DE SIGURANȚĂ al Penitenciarului și soția sa, în AREST pentru MITĂ

Polițiștii de la Penitenciarul Arad care au solicitat de la o femeie 2.000 de euro, promițând că vor interveni astfel încât iubitul femeii să poată fi eliberat condiționat, au fost arestați.

Rodica Belezan, agent șef la penitenciarul Arad, a fost acuzată de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă și a fost trimisă în arest la domiciliu. Soțul ei, Doru Belezan, comisar şef la Penitenciarul Arad, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, a ajuns în arestul poliției, pentru 28 de zile, după ce ieri Curtea de Apel Timișara a judecat contestația formulată față de decizia Tribunalului, care, inițial, l-a lăsat liber pe bărbat.

În referatul cu propunere de arestare preventivă procurorii au reţinut  că ”inculpata Belezan Rodica Mariana, agent şef în cadrul Penitenciarului Arad, a pretins de la martora denunţătoare suma de 2.000 euro, susţinând că are influenţă asupra membrilor comisiei din cadrul Penitenciarului Arad, care hotărăşte cu privire la acordarea dreptului de muncă deţinuţilor, pentru a-i acorda fiului martorei denunţătoare, încarcerat în Penitenciarul Arad, dreptul de muncă. Inculpatul Belezan Doru Mihai, comisar şef de penitenciare, împuternicit şef serviciu siguranţă în cadrul Penitenciarului Arad, a pretins de la martora denunţătoare suma de 2.000 euro, pentru a aviza favorabil şi a interveni asupra membrilor comisiei din cadrul Penitenciarului Arad, care hotărăşte cu privire la acordarea dreptului de muncă al deţinuţilor, comisie din care făcea parte şi acesta, în vederea acordării dreptului la muncă fiului martorei denunţătoare, încarcerat în Penitenciarul Arad”.

La instrumentarea acestei cauze procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au beneficiat de sprijinul S.R.I. Arad şi al Direcţiei de specialitate din cadrul A. N. P. şi au colaborat cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad.  

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News