CNA, paralizat și în ceață

CNA, paralizat și în ceață

Laura Georgescu nu vrea să demisioneze, iar în instituție e haos

Peste 50 de reclamații și zeci de posturi care emit ilegal pentru că nu șiau putut înnoi licențele așteaptă la CNA. Din 19 iunie, ședințele Consiliului Național al Audiovizualului s-au blocat. La baza scandalului din forul audiovizual stă publicarea în media a unor înregistrări scandaloase ce dezvăluie cum Laura Georgescu, șefa audiovizualului, vorbește brutal cu elevi dintro școală primară, folosește expresii ca „jigodie” sau „bou” la adresa unor persoane publice sau recunoaște fapte de corupție din cadrul instituției. Refuzul președintelui CNA de a demisiona a aruncat instituția în criză. Trei membri ai Consiliului, Narcisa Iorga, Florin Gabrea și Valentin Jucan, au anunțat că nu vor mai participa la ședințele în care este prezentă Laura Georgescu. CNA are 11 membri și, pentru a avea cvorum, este nevoie de minimum opt prezenți. Deși Cristina Trepcea și Radu Călin Cristea sunt în concediu, absența pre ședintelui CNA de la ședință nu ar împiedica desfășurarea activității.

Posturi radio și TV în ilegalitate

Favorit FM Poiana Brașov; Kiss FM Buzău și Satu Mare; Radio 21 București, Deva, Mangalia, Onești; Tele M Botoșani; Datina TV Drobeta Tr. Severin sau televiziunea Canal 33 București sunt numai câteva dintre zecile de posturi ce au solicitat prelungirea licenței audiovizuale și, în urma blocării CNA, emit ilegal. Solicitărilor de prelungire a licenței li se adaugă alte 50 de sesizări ce au sosit pe adresa instituției, iar numărul lor crește având în vedere că ar fi trebuit să se desfășoare, săptămânal, câte două ședințe ale consiliului. Ieri, CNA confirma că astăzi este programată o ședință. Surse din interior au dezvăluit pentru EVZ că Laura Georgescu a promis că nu va participa la ședință. Pe ordinea de zi sunt 24 de puncte.

Ne puteți urmări și pe Google News