Ion Iliescu: Victor Ponta este prea tânăr pentru a candida la preşedinţie

Ion Iliescu: Victor Ponta este prea tânăr pentru a candida la preşedinţie

Ion Iliescu şi-a exprimat convingerea că premierul Victor Ponta este prea tânăr pentru a candida la preşedinţie, dar consideră că este singurul din PSD care are şanse să câştige alegerile din toamnă.

Într-un interviu pentru Digi24, preşedintele de onoare al social-democraţilor, Ion Iliescu, a explicat că pentru Victor Ponta ar fi fost "convenabil să continue măcar un mandat de prim ministru", tocmai pentru a acumula experienţa necesară exercitării funcţiei de preşedinte. 

„Cred că pentru el nu e prea favorabil acest lucru. Pentru el ar fi fost convenabil să continue măcar un mandat de prim ministru, să îşi consolideze experienţa de prim-ministru. E cam devreme să treacă într-o nouă postură, la preşedinţie. Trebuie să fie un om care să aibă în spate ceva mai mult. Adică experienţa lui de două mandate măcar ca premier, ar fi fost utilă şi necesara, dar împrejurările uneori forţează. Trebuie să ai şi candidatul care să câştige, or în momentul de faţă, singurul care are condiţiile să câştige această competiţie este Ponta”, a spus Ion Iliescu.  

Potrivit Digi24, preşedintele de onoare al PSD consideră că nici Sorin Oprescu nu este pregătit pentru un post la Palatul Cotroceni. 

Ne puteți urmări și pe Google News

În legătură cu omul care ar putea prelua funcţia de premier, în eventualitatea câtigării prezidenţialelor, Ion Iliescu l-a nominalizat pe Liviu Dragnea.