Un tânăr de 24 de ani a fost reținut de Poliție după ce s-a dovedit că a incendiat mașina cuiva.
Poliţiştii municipiului Lugoj au identificat un tânăr de 24 de ani bănuit de distrugerea unui autoturism prin incendiere.
Luni, în jurul orei 11.00, poliţiştii municipiului Lugoj au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Corneliu Coposu, din municipiu, un autoturism a fost distrus prin incendiere. ”În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat un bărbat de 24 de ani, din Lugoj, bănuit de comiterea faptei. În fapt, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi cu proprietarul autoturismului, tânărul, profitând de neatenţia acestuia, ar fi provocat incendierea autoturismului folosindu-se de o substanţă inflamabilă”, au transmis reprezentanții Poliției.
Cel în cauză a fost condus la sediul poliţiei, unde i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului şi recuperării prejudiciului cauzat.