În ”A moveable feast” , tradusă la noi ca ”Sărbătoarea de neuitat”, cartea postumă, din 1964, a lui Hemingway, se povestește originea de-acum faimoasei expresii ”generația pierdută”.

În ”A moveable feast” , tradusă la noi ca ”Sărbătoarea de neuitat”, cartea postumă, din 1964, a lui Hemingway, se povestește originea de-acum faimoasei expresii ”generația pierdută”. Gertude Stein i-a numit așa pe el și pe cei care, asemenea lui, gravitau pe lîngă ea. Iată fragmentul:

”Avea niște probleme cu aprinderea la vechiul Ford model T pe care îl conducea pe atunci și tînărul mecanic de la garaj, care fusese înrolat în ultimul an de război, fie n-a reușit să i-l repare, fie n-a vrut să se ocupe peste rînd de Fordul lui Miss Stein. În orice caz, nu fusese serios și, după ce Miss Stein protestase, fusese aspru admonestat de patronul garajului. Printre altele, patronul garajului îi spusese și << Sunteți cu toții une generation perdue! >>.

- Exact asta sunteți. Asta sunteți cu toții, mi-a spus apoi Miss Stein. Voi, tinerii ăștia care v-ați întors din război. Sunteți o generație pierdută.

- Serios? - Da, asta sunteți, n-aveți pic de respect pentru nimic. Vă-mbătați de parcă ar veni sfîrșitul lumii…

- Tînărul acela, mecanicul, era beat?

- Sigur că nu. - Pe mine m-ați văzut vreodată beat?

- Nu. Dar prietenii tăi sunt bețivi. - Mi s-a întîmplat și mie să mă îmbăt. Dar nu apar beat pe aici.

- Sigur, așa e. Nu asta am vrut să spun.

- Patronul băiatului era cel care probabil se îmbătase de la 11 dimineața. De acolo și stilul adorabil.

- Nu mă contrazice, Hemingway. N-are rost. Sunteți cu toții o generație pierdută, exact așa cum a zis proprietarul garajului.”

Discuția reprodusă de Hemingway trebuie să fi avut loc prin 1923. Ulterior, ”generația pierdută” a devenit linia întîi a literaturii americane, căci Miss Stein îi avea în vedere, pe lîngă Hemingway și pe Scott Fitzgerald, T.S.Elliot, Dos Passos, iar istoria literaturii îi va alătura ”generației pierdute” și pe Steinbeck, Ezra Pound, H. Miller sau pe ne-americanul E.M.Remarque. Ei se îmbătau de parcă venea sfîrșitul lumii. Și, desigur, nu erau în stare să regleze aprinderea unui Ford model T.

Mi-am adus minte de acest pasaj, deopotrivă literar și istoric, gîndindu-mă zilele acestea la cei pe care i-aș putea numi ”generația mea”, adică oameni de vîrste aproapiate mie, cu care am ceva important în comun. Mai toți, am încercat politica. Toți cei care am încercat politica, fără excepție, am fost învinși. Chiar și cei vreo doi sau trei care sînt acum în cîte un Parlament sînt, de fapt, învinși, căci nu au nici o însemnătate în jocul politic real. Unii dintre noi au părăsit, deja, cîmpul. Ceilalți o vor face în curînd, căci morții nu pot sta multă vreme pe cîmp.

Nici unul dintre noi nu știe cum e aprinderea la un Ford. Ne îmbătăm și noi de parcă ar veni sfîrșitul lumii, doar că nu cu alcool, ci cu noi înșine. Doamne, ce beție cumplită te apucă cînd te sorbi pe tine însuți cu voluptate! De am fi avut și noi o Gertude Stein a noastră ne-ar fi spus, poate, de la început că sîntem o generație pierdută. Pe ei, cei care au avut-o pe Miss Stein, i-a salvat scrisul. Este, cred, și ultima noastră șansă.