Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de sâmbătă, 21 iunie
- Ioana Tomescu
- 21 iunie 2014, 00:00
EVZ.RO vă prezintă cele mai importante subiecte pe care le găsiţi în ediţia de astăzi a Evenimentului zilei.
Subiectul zilei îl reprezintă scandalul de corupţie în care este implicat Mircea Băsescu, fratele preşedintelui. Ce a declarat soţia acestuia şi cum încearcă Antena 3 să intimideze Justiţia prin intermediul acestui caz, aflaţi din ediţia de astăzi a Evenimentului zilei.
Numai în ediţia tipărită de sâmbătă, citiţi un reportaj din Paris. Nu este vorba despre capitala Franţei, ci despre un cătun situat la jumătatea distanţei dintre Piteşti şi Slatina, omonim cu celebrul oraş. Cum îşi trăiesc viaţa parizienii din Olt, descoperiţi ziarul de astăzi.
Fuziunea dintre PNL şi PDL va rămâne pe hârtie cel puţin până în iarnă. Citiţi în Evenimentul zilei de sâmbătă care sunt motivele care împiedică în acest moment comasarea celor două partide.
Tot din ediţia de sâmbătă a EVZ, aflaţi cum încearcă Laura Georgescu, preşedintele CNA, să scape de martorii incomozi din timpul şedinţelor instituţiei şi să îngreuneze accesul presei la şedinţe. Citiţi un dialog incredibil purtat între o parte din membrii CNA şi fotoreporterul EVZ, care a fost la un pas să fie scos din sala în care se desfăşura şedinţa publică.