Opinii EVZ
EDITORIALUL EVZ. Candidatul din joben. E momentul pentru „Arde-i pe corupți!”, episodul II
Din vremea fanarioților care făceau coadă cu căruțele pline de plocoane la Înalta Poartă, nu a existat mai mare incertitudine asupra Domnului Țării Românești ca acum.
Baba Oarba națională bâjbâie bezmetică, doar o pune mâna pe cineva. Unii nu știu cum să se bage în față, se îmbulzesc, se înghiontesc, își dau la gioale, doar i-o dibui coana mare; alții, dimpotrivă, se pitesc, se pitulează, merg pe burtă, low-profile, numai să nu-i găbjească băbătia înainte de vreme.
Ponta nu e nici dintre unii, nici dintre alții. Lui îi e pur și simplu frică să candideze. Și îi e frică să nu candideze. Urmaș al lui Ienăchiță: „S-o tai, se strică / S-o las, mi-e frică / Că vine altul și mi-o ridică”. Îi e tare bine ca premier, unde visează să se lăfăie măcar până în 2016. Hei, dacă ar găsi un președinte de mucava, care să stea molcom la Cotroceni, să strângă mâini și să depună coroane, harașo coabitare!
Dar unde să găsești unul cuminte și fidel, când el va fi ales pe baza vechii constituții, care poate transforma peste noapte omul de decor în președinte jucător? Să te încrezi în Geoană e riscant: predispus la fandaxie, ahtiat să-și ia revanșa, să-și arate bărbăția după umilința din 2009, odată îl vezi că-ți scapă de sub control! Iar Diaconu e primejdios de-a dreptul: masca lui blândă și naivă de om din popor, fasonată în atâtea roluri de comunist cumsecade la Buftea, ascunde o viclenie de șarpe și o sete neostoită de parvenire. Ar fi culmea să scapi de Băsescu și să dai de ta-su!
Ne puteți urmări și pe Google News
Să candidezi e la fel de periculos: greu să ajungi de la 37% la 51%! Dacă nu câștigi, ai pierdut totul. Și partid, și guvern. Nici tata-socru nu te mai cunoaște. Dar și să câștigi e riscant: te-ai chinuit atât să-i sapi pe baroni și să încaleci partidul, iar acum, partidul, cu alde Dragnea premier, se scutură de tine și nu te mai cunoaște. Altul ar dirija și dijmui contractele.
Pe dreapta, din toată învălmășeala nu te alegi cu mare lucru. Abia au trecut câteva zile de când Iohannis l-a lucrat pe Antonescu și au fost de ajuns câteva scuturături ca lui O Tannenbaum să înceapă să-i cadă acele pe covor. Nici, zice-se, preconizata vizită a lui Merkel, cu tele-îmbrățișările de rigoare, nu poate șterge ce a făcut alaltăvară. Și nici în toamna grivcoiană a lui 2009. Electoratul dur de dreapta, zis și „băsist”, nu va accepta niciodată să voteze cu fosta (?) marionetă a lui Voiculescu, oricât ar fi ea de nemțească.
Mihai Răzvan Ungureanu nici nu a clipit când a fost pocnit de rezultatul la europarlamentare: 2,7% l-ar fi îngenuncheat și pe Gogeamitu. MRU, nț! În chiar seara alegerilor, când exit-poll-urile pâlpâiau ca niște candele la căpătâiul mortului, veșnic tânăra speranță își reafirma cu tărie dorința, pofta, disponibilitatea, nu-i așa, de a candida la președinție. Nimic nu pare să-l îndoaie pe ambițiosul nostru ieșean: nici spatele întors de PDL și PNL, nici umbra lui Gojdu din biografie. Candidat până la sfârșit!
Cristian Diaconescu pare a se anunța ca o nouă stea pe firmamentul candidaților. Fostul ministru al Justiției din guvernul Năstase a glisat grațios, fără obstacole de conștiință ideologică, până a ajuns din PSD - via UNPR - până la Cotroceni. Este exact opusul trecerii brutale, și de aceea parcă mai credibile, a lui Băsescu de la stânga la dreapta. Prezență agreabilă, genul politruc spilcuit de Bruxelles, asexuat politic, Diaconescu pare incapabil să-și depășească condiția de birocrat. Omul, util dacă e numit, furnică robace, nu are scânteia necesară pentru a scoate oamenii la vot. Necum pentru a urni și a uni Dreapta.
Cât despre Cătălin Predoiu, sărmanul e mai anost decât o conservă „Deltar”. Iată un tablou al perdanților. Foarte probabil, câștigătorul scrutinului prezidențial din toamnă nu a fost scos încă din joben. Situația de acum seamănă teribil cu cea de la alegerile din 2004, de la Primăria Bucureștiului. Când Băsescu, apărut surprinzător pe ultima sută de metri, a țâșnit și a câștigat într-o campanie fulger, fără a da timp celorlalte tabere să reacționeze. Să se repoziționeze. Atunci, sloganul care a mesmerizat alegătorii, făcându-i să iasă la vot și să dea peste cap toate socotelile, a fost: „Arde-i pe corupți!” Perfect și acum pentru a înfierbânta Dreapta. Care vede în DNA singura forță credibilă. Iată un indiciu!
Recomandările noastre
