Peste 4000 de oameni au cântat hit-urile cu care au crescut
3 Sud Est a păstrat reţeta iniţială pentru succes şi a funcţionat.Au trecut 6 ani de la ultimul concert al trupei, dar fanii le-au rămas fideli. Peste 4000 de oameni au cântat hit-urile cu care au crescut.
Aseară, la Sala Palatului a fost concertul care a marcat revenirea în peisajul muzical al celor pe care fanii îi alintă “Regii muzicii dance“. Trupa 3 Sud Est a fost aşteptată de fani din toată ţara, de familie şi prieteni.
Atmosfera concertului de revenire a fost incendiară.Melodiile băieţilor au trecut proba timpului, iar cei prezenţi au fredonat versurile lor timp de 2 ore.
Un aspect important de precizat este că trupa a reuşit să ridice în picioare sala încă de la primele acorduri. Cei mai mari fani şi-au cumpărat tricouri şi steguleţe pe care au inscripţionat mesajul ,,I LOVE 3SE”.
Invitaţi speciali şi emoţii
Concertul de revenire a fost aşteptat şi de colegii de breaslă care pe rând au cântat alături de cei 3 băieţi hiturile trupei. Horia Brenciu, Andreea Bănică şi Elena Gheorghe au fost pe scenă, iar în public i-am remarcat pe Adrian Sînă, Dony si Play&Win.
O surpriză pentru public a fost momentul în care pe scenă a urcat şi tatăl lui Laurenţiu Duţă, care şi-a sărbătorit ziua de naştere la concert. Toată sala i-a cântat tradiţionalul LA MULŢI ANI.
Deşi au avut emoţii pentru revenire, după cum au spus chiar ei, reuşita le-a confirmat că reunirea a fost o alegere potrivită. Băieţii au promis că este doar începutul şi că urmează multe alte surprize.