Tinerii cu vârsta de până la 30 de ani precum şi cei din segmentul 30-40 de ani încep să economisească din ce în ce mai mult, aceste segmente de clienţi reprezentând aproape 20% din totalul clienţilor persoane fizice ai Băncii Comerciale Române (BCR), potrivit unui comunicat al instituției.
Ponderea celor care aleg să economisească prin depozite la termen este în continuă creştere, conform unui studiu al băncii.
„Din punct de vedere al comportamentului de economisire, în prezent clienţii tineri preferă să economisească în lei spre deosebire de sfârşitul anului 2012, când economiseau în egală măsura în euro şi lei“, a declarat Anda Pastean, şef Departament Dezvoltare Afaceri Clienţi Persoane Fizice, BCR.
Moldova, în topul economisirii
Din punct de vedere geografic al clienţilor cu vârsta până în 40 de ani cu depozite, din top 5 județe, 3 sunt din Moldova (Suceava, Neamţ şi Bacău) la care se adaugă București şi Prahova, însă în judetele Argeş, Alba şi Braşov se înregistrează cele mai importante creşteri în ultimul an din punct de vedere al volumelor atrase de la clienţii cu vârsta de până la 40 de ani.
Spre deosebire de sfârşitul anului 2012, când valoarea depozitelor deţinute de bărbaţi reprezenta 59% din valoarea totală a depozitelor deţinute de clienţii BCR cu vârste de până în 40 ani, în prezent femeile au recuperat decalajul şi au ajuns să economisească în egală masură cu bărbaţii.
În ceea ce priveşte perioada de economisire, în rândul clienţilor BCR cu vârste de până în 40 de ani, se observă o creştere a perioadei de economisire de la termen de o lună la termen de 3 luni.