LIGA I. Petrolul - Gaz Metan, 2-0. „Lupii” reduc și ei diferența față de Steaua
- Andrei Călin
- 12 aprilie 2014, 22:01
Răzvan Lucescu a obținut, în această seară, prima victorie pe banca tehnică a formației Petrolul Ploiești, iar echipa sa se află la 10 puncte în spatele liderului.
Petrolul Ploiești a câștigat, astăzi, primul meci cu Răzvan Lucescu pe banca tehnică. „Lupii” au trecut pe teren propriu de formația Gaz Metan Mediaș, scor 2-0, grație reușitelor lui Albin (36) și Mustivar (59). În cele 4 jocuri disputate până acum, în Liga I, Lucescu junior bifase doar rezultate de egalitate.
Imediat după ce a înscris, Mustivar a fost eliminat de arbitrul Robert Dumitru, pentru că jucătorul și-a pus tricoul în cap. „Centralul” i-a arătat ploieșteanului cel de-al doilea cartonaș galben. După acest succes, Petrolul se află la 10 puncte în urma Stelei, ocupanta primei poziții în clasamentul Ligii I.
„Sunt mulţumit pentru că am obținut această victorie. Am jucat bine în faţa unui adversar disciplinat. A fost o neglijenţă a lui Mustivar când a luat al doilea galben, dar asta este, cel care îl va înlocui va trebui să se ridice la nivelul lui. N-am avut foarte multe ocazii pentru că adversarul a stat bine în defensivă, n-a lăsat spaţii. Mi-au plăcut cei care au intrat de pe bancă, Morar, Alcenat şi Tamuz... Mă bucur că începem să recuperăm din problemele pe care le-am avut, accidentări sau jucători care n-au făcut toată pregătirea", a afirmat Lucescu la Digi Sport.