A murit Paco de Lucia, magicianul chitarei (VIDEO)

A murit Paco de Lucia, magicianul chitarei (VIDEO)

Chitaristul de flamenco Paco de Lucia a murit în urma unei crize cardiace la 66 de ani. Algeciras, orașul său natal din Andalusia, a declarat doliu oficial.

Chitaristul spaniol de flamenco Paco de Lucia a murit în Mexic, la vârsta de 66 de ani, a anunțat prin intermediul AFP primăria din Aleciras, orașul său natal din sudul Spaniei. Cauza decesului este o criză cardiacă, a detaliat serviciul de presă al primăriei. Moartea lui Paco de Lucia este „o pierdere ireparabilă pentru lumea culturii, pentru Andalusia”, a declarat primarul din Algeciras, Jose Ignacio Landaluce. Paco de Lucia s-a născut pe 21 decembrie 1947, în acest oraș andaluz din regiunea Cadix. A devenit un muzician cu recunoaștere universală, căruia i se reunoaște meritul de a fi modernizat stilul flamenco, asociindu-l cu jazz-ul și cu folclorul din alte zone ale lumii. Excepționale sunt colaborările sale cu alți giganți ai chitării, precum John McLaughlin și Al di Meola și mai ales celebrul concert „Friday Night in San Francisco”. <iframe width="420" height="315" src="//www.youtube.com/embed/0o8vszqVL2U" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News