Un bucureştean a fost prins, la Rădăuţi, cu patru valize pline de ţigarete de contrabandă
Lucrătorii de la IPJ Suceava au oprit pentru control, în cursul zilei de joi, un autoturism care circula în localitate. Conducătorul auto, de fel din comuna Pătrăuţi, a declarat că transportă trei persoane iar cele patru valize de pe bancheta din spate şi din portbagaj îi aparţin unuia dintre pasageri. Pasagerul cu rpicina, Claudiu D., în vârstă de 39 de ani, din Bucureşti, a recunoscut că bagajele aflate în autoturism îi aparţin, iar lucrătorii IPJ au găsit în valize 44.000 de ţigarete de provenienţă extracomunitară. Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, a informat subcomisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.