După 2-1 cu Ungaria, echipa feminină de tenis a țării noastre s-a impus cu același scor și în fața britanicelor.
Echipa feminină a României a câștigat cu 2-1 confruntarea cu Marea Britanie, ce a avut loc vineri seară, la Budapesta, în Grupa I valorică a zonei Europa-Africa a FED Cup. Jucătoarele noastre s-au văzut nevoite să întoarcă rezultatul, după ce Sorana Cârstea (locul 26 WTA) a pierdut partida cu Heather Watson (162 WTA). Simona Halep (10 WTA), are pierduse neașteptat în precedenta întâlnire cu Ungaria, a reușit de această dată să egaleze scorul general, după ce a învins-o fără probleme, 6-1, 6-4, pe Johanna Konta (118 WTA). Iar victoria României a fost adusă de perechea Irina Begu/Monica Niculescu, care s-a impus cu 6-0, 6-2 în meciul de dublu cu Jocelyn Rae/Heather Watson. În următoarea confruntare din Grupa I valorică a zonei Europa-Africa, România joacă astăzi, de la ora 17.00, cu Letonia.