Proteste în OLANDA față de construirea unui centru pentru IMIGRANȚI

Proteste în OLANDA față de construirea unui centru pentru IMIGRANȚI

Poliţia olandeză a tras focuri de avertisment, miercuri, în timpul unui protest faţă de construirea unui centru pentru solicitanţi de azil, după ce mai mulţi manifestanţi au dărâmat gardurile şi au aruncat artificii spre poliţişti, relatează BBC News Online.

Aproximativ 2.000 de persoane au protestat în oraşul Geldermalsen, care are 27.000 de locuitori, potrivit postului naţional de televizune NOS, scrie Mediafax.

Protestul a avut loc cu ocazia unei reuniuni în cadrul căreia se discuta despre eventuala construire a unui nou centru pentru imigranţi în oraş, unde ar urma să fie găzduiţi 1.500 de solicitanţi de azil.

Reuniunea a fost însă anulată în urma protestelor violente. Primarul oraşului, Miranda de Vries, a precizat că niciun participant la întâlnire nu a fost rănit, dar s-a declarat dezamăgită de acest incident.

 Protestatarii au dărâmat gardurile şi au aruncat artificii spre poliţişti, care au răspuns cu focuri de avertisment. Poliţia locală a precizat că mai multe persoane au fost reţinute.

Criza migraţiei ar urma să domine summitul liderilor Uniunii Europene care începe joi, în condiţiile în care statele UE se confruntă cu un număr-record de imigranţi.