GERMANIAS a trimis o fregată în Mediterana, pentru a ajuta Frabnța în lupta anti-ISIS

GERMANIAS a trimis o fregată în Mediterana, pentru a ajuta Frabnța în lupta anti-ISIS

O fregată militară germană, care transportă 230 de soldaţi, s-a alăturat duminică armatei franceze în sud-estul Mării Mediterane, marcând începutul misiunii Germaniei în lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic.

Fregata a ajuns la miezul nopţii în zonă, pentru a însoţi portavionul francez Charles de Gaulle, care este transportat prin Canalul Suez către Marea Arabiei, a declarat un purtător de cuvânt al armatei, conform DPA, citată de Mediafax.

De acolo, Franţa intenţionează să lanseze bombardamente asupra grupării Stat Islamic, care a revendicat atacurile teroriste de la Paris, din 13 noiembrie, soldate cu 130 de morţi.

Fregata germană Augsburg, a cărei bază se află pe coasta de nord a Germaniei, a fost implicată anterior în operaţiunea Sophia, de luptă împotriva traficului de persoane pe Marea Mediterană.

Parlamentul german a aprobat vineri trimiterea unui sprijin militar coaliţiei conduse de Statele Unite care luptă împotriva militanţilor din cadrul grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria. Parlamentarii au aprobat un plan controversat în vederea unui rol noncombatant, cu 445 de voturi la 146.

Pe lângă fregată, şase avioane de vânătoare de tip Tornado - pentru misiuni de recunoaştere - şi 1.200 de militari urmează să fie trimise în regiune.