Hotărâre de Guvern prin care ISU poate închide localurile pentru depăşirea numărului de clienţi
- Alexandra Chiric
- 5 noiembrie 2015, 10:15
Activitatea localurilor, cu aria mai mare de 200 mp, având destinația de comerț, cultură sau turism, poate fi oprită temporar de către inspectorii ISU dacă depăşesc cu 10% numărul de utilizatori pentru care a primit autorizaţia, se arată într-o Hotărâre de Guvern, aprobată marți de Executiv care a fost publicată în Monitorul Oficial.
Hotârârea de Guvern, publicată miercuri în Monitorul Oficial, stabilește criteriile pentru oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, neasigurarea stabilității elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului și fumului în interiorul edificiului și la vecinătăți.
Astfel, inspectorii ISU pot dispune închiderea temporară a localurilor în următoarele situaţii:
—depășirea numărului de niveluri supraterane față de valoarea de referință admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/gradul de rezistență la foc; —neasigurarea numărului minim de căi pentru evacuare față de valoarea de referință; —reducerea prin elemente de construcție, cu mai mult de 25% din valoarea de referință a înălțimii/lățimii căilor de evacuare, în condițiile în care deficiența nu poate fi înlăturată pe timpul controlului; —neechiparea cu instalații de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare și avertizare a incendiului, în concordanță cu valoarea de referință; —neechiparea cu instalații/sisteme de desfumare ori instalații de iluminat de securitate pentru evacuare, în concordanță cu valoarea de referință; —categorii de construcții sau amenajări la care nu au fost identificate data realizării documentației tehnice de autorizare a lucrărilor de construcții sau momentul punerii în funcțiune;
Totodată, HG 915 prevede că la solicitarea inspectoratelor ISU autoritățile competente în emiterea autorizațiilor de construire sunt obligate să pună la dispoziție documentele care au stat la baza emiterii acestora, inclusiv datele și informațiile privind elementele de identificare a construcției, data și numărul autorizației, denumirea lucrărilor executate, precum și data realizării documentației tehnice de autorizare a construcțiilor.
Mai mult, actul normative prevede că "oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor se realizează până la obținerea autorizației de securitate la incendiu".
Excepţia de la această prevedere “măsura complementară de oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor se dispune pentru o perioadă de 60 de zile calendaristice de la data comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor".
În cadrul controalelor, inspectorii ISU pot beneficia de sprijinul personalului desemnat din cadrul Poliției Române sau Jandarmeriei Române.