Fiica, ginerele și lui Mișu Vlasov, urmăriți penal pentru devalizarea Camerei de Comerț și Industrie cu 60 milioane de lei
- Virgil Burl ă
- 8 octombrie 2015, 17:25
Ingrid Vlasov și Marian Nedelcu sunt acuzați de complicitate la abuz în serviciu. În aceeași cauză este judecat și Miahil Vlasov, acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese în formă continuată.
În perioada 2008-2014, Mihail Vlasov, în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României – C.C.I.R., abuzând de prerogativele funcţiei deţinute, a întreprins demersuri pentru promovarea unor interese private, cu repercusiuni negative în planul climatului investiţional, reducând, totodată, eficienţa măsurilor adoptate la nivel public pentru susţinerea şi dezvoltarea economică internă.
În perioada respectivă, suspectul Vlasov Mihail şi alte persoane din conducerea Camerei şi a S.C. Romexpo S.A., prin actele şi faptele lor, au produs prejudicii patrimoniilor celor două organizaţii, astfel prejudiciul total cauzat bugetului C.C.I.R. este de 54.342.145,20 lei și prejudiciul total cauzat bugetului S.C. Romexpo S.A. este de 6.086.741,44 lei.
Ajutat de familie
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă că la săvârșirea infracțiunilor ce fac obiectul cercetărilor au participat printre alţii şi suspecţii Vlasov Elena Ingrid şi Nedelcu Marian, fiica respectiv ginerele suspectului Vlasov Mihai. Potrivit DNA, în perioada 2008 – 2009, Vlasov Elena Ingrid în calitate de administrator al S.C. Ingrid Vlasov S.R.L. a încheiat două contracte de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, în baza cărora a încasat suma totală de 20.595 lei, pentru prestații ce nu au justificare economică pentru această instituţie publică.
Concret, la data de 18 iunie 2008, a fost încheiat un contract de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor care a avut ca obiect „cedarea de către autor a dreptului de reproducere şi difuzare a imaginii firmei create de autor” , către cesionar, în cadrul Buletinului Oficial nr. 1 al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, renumeraţia autorului fiind stabilită în echivalentul în lei a sumei de 2.400 euro net, plătibil la cursul B.N.R. din ziua facturării, pentru opera al cărei drept de reproducere şi difuzare este cedat.
Plata pe loc
La data de 07 august 2008, în baza contractului respectiv, Camera de Comerţ şi Industrie a României a achitat firmei administrată de suspecta Vlasov Elena Ingrid suma de 8.343 lei. În contextul celui de-al doilea contract, încheiat la data de 23 octombrie 2009, Camera de Comerţ şi Industrie a României a achitat către S.C. Ingrid Vlasov S.R.L. suma de 12.252 lei .
Aceste contracte nu aveau justificare economică, nerezultând necesitatea sau vreun avantaj pentru Camera de Comerţ şi Industrie a României ca imaginea firmei S.C. Ingrid Vlasov S.R.L. să apară în Buletinul Oficial al Camerei, cu atât mai mult cu cât instituţia publică respectivă percepea şi percepe tarife de la firmele care vor să apară în paginile acestei publicaţii (tariful practicat este între 50 EUR şi 3.500 EUR/apariţie, în funcţie de dimensiunea şi poziţionarea reclamei).
Contracte fantomă
În perioada 2009 – 2012, Nedelcu Marian, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a încheiat două contracte de colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a României prin care a beneficiat de suma 220.780,42 lei, achitată integral, ce reprezintă prejudiciu cauzat bugetului Camerei, fără ca prestațiile să fi fost realizate.
De asemenea, la data de 05 septembrie 2012, suspectul Nedelcu Marian, în aceeaşi calitate a încheiat un contract de închiriere cu S.C. Romexpo S.A. având ca obiect închirierea imobilului „Casa Leda”, cu terenul aferent, la preţuri derizorii. Astfel, prin contract s-a stabilit preţul închirierii pentru casă (împreună cu terenul pe care este amplasată) la 500 lei/lună exclusiv TVA, în preţul chiriei fiind inclusă şi valoarea utilităţilor, iar preţul închirierii pentru terenul din jurul casei a fost de 0,1 EUR/mp/lună. Valoarea totală a prejudiciului cauzat, reprezentând venituri nerealizate precum și costul utilităților suportate din bugetul S.C. Romexpo S.A. pentru perioada septembrie 2012 – octombrie 2014, este de 109.025,44 lei.
Voia să cumpere casa
La data de 12 decembrie 2013, suspectul Nedelcu Marian, în nume personal, a încheiat cu S.C. Romexpo S.A. promisiunea de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul „Casa Leda” la prețul derizoriu de 100.000 euro, la care se adaugă TVA.
În plus, la data de 12 decembrie 2013, suspectul Nedelcu Marian, tot în nume personal, a încheiat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României un contract de închiriere pentru terenul în suprafaţă de 2.900 mp (aflat în incinta S.C. Romepxo S.A.), la un preţ derizoriu, valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului instituţiei publice, reprezentat de venituri nerealizate în perioada decembrie 2013 - iunie 2014, fiind în valoare de 39.617,46 lei. În cauză, se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.