Ponta: Amânăm cu un an aplicarea legii prin care cadrele universitare fără doctorat sunt date afară
- Andreea Udrea, consultant politic
- 30 septembrie 2015, 17:37
Guvernul va amâna cu un an aplicarea legii prin care 3.000 de cadre universitare care nu şi-au finalizat doctoratul trebuie să iasă din sistem, a anunţat ieri premierul Victor Ponta.
"Amânăm cu un an acea prevedere, altfel bine intenţionată, dar nerealistă, prin care de mâine dăm afară 3.000 de cadre didactice din învăţământul superior. Haideţi să nu dăm afară oameni din învăţământul superior! Haideţi să îi pregătim mai bine! Legea din 2011, din păcate, n-a fost realistă", a spus Ponta, la începutul şedinţei Executivului, citat de Agerpres.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţa luni, la Timişoara, că, începând de la 1 octombrie, aproape 3.000 de cadre didactice din învăţământul superior românesc vor fi obligate să părăsească sistemul, pentru că nu au obţinut titlul de doctor.
El a menţionat că la nivel naţional, la începutul anului 2010, existau 66% cadre didactice cu titlu de doctor, iar la începutul anului 2015 erau 80% cadre didactice titulare cu titlu de doctor şi 4.500 fără doctorat.