Izolat de Occident și traversând o criză economică dramatică, Putin a reușit să iasă la suprafață și, din cauza slăbiciunii mai ales a Statelor Unite să treacă la cârma jocurilor politice globale.

După zece ani de absență, Vladimir Putin revine luni, 28 septembrie, în fața Adunării Generale a ONU. În ultimele trei luni, liderul de la Kremlin și-a intensificat eforturile diplomatice pentru găsirea unei soluții politice în Siria. Principala problemă o reprezintă situația lui Bashar Al-Assad.

Putin a lansat ideea de a crea o mare coaliție militară, bazată în parte pe armata siriană a lui Assad, pentru a-i combate pe extremiștii din zonă. Aceasta ar trebui combinată cu un proces politic de pace, care să implice actuala putere de la Damasc și alte forțe politice moderate.

Rusia a profitat de paralizia Statelor Unite și a Occidentului în zonă și a preluat inițiativa militară: ea a creat o mare concentrare de trupe și echipament militar în zona porturilor Latakia și Tartus. Între sfârșitul lui august și începutul lui septembrie Moscova a desfășurat 28 de avioane de luptă, 14 elicoptere, tancuri și blindate, cărora li se adaugă mai multe sute de militari.

În ultimele zile, Putin și-a intensificat întrevederile bilaterale: cu regele saudit Salman (cu câteva ore înainte de a pleca spre New York), cu președintele turc Erdogan și cu președintele autorității palestiniene, cu trei zile mai devreme. La începutul sătpămânii trecute, el avusese o întrevedere lângă Moscova cu premierul israelian Benyamin Netanyahu.

După intervenția sa de la tribuna Adunării Generale a ONU, Putin va avea o întrevedere între patru ochi cu Barack Obama. Pe agendă, Siria și bineînțeles Ucraina.

Președintele american va insista pentru punerea în aplicare a Acordurilor de la Minsk (în ceea ce privește situația din Ucraina), în vreme ce Putin va avansa inițiativa sa în ceea ce privește Siria.

În discursul său de la ONU, liderul rus va poza în apărătorul ordinii internaționale împotriva amenințării terorismului și va condamna folosirea de sancțiuni unilaterale de către SUA.

Vladimir Putin ar putea evoca posibilitatea ca Rusia să se alăture coaliției internaționale anti-ISIS, conduse acum de către Washington. Cu o condiție: Consiliul de Securitate să-i acorde cadrul legal pentru a acționa sub egida ONU.

Într-un interviu pentru CBS, Putin ataca fățiș politica Occidentului și a sa Primăvară Arabă:

„Cred cu toată puterea că acțiunile care urmăresc distrugerea de a distruge guvernul legitim sirian vor crea o situație pe care am mai întâlnit-o în alte țări din regiune sau în alte regiuni, de exemplu în Libia, unde toate instituțiile statului au fost spulberate. Nu există altă soluție pentru criza siriană decât întărirea structurilor guvernamentale și a le ajuta să lupte împotriva terorismului. În același timp, ele trebuie îndemnate să se angajeze într-un dialog pozitiv cu opoziția rațională și să facă reforme.”

Desfășurarea militară a Rusiei pe pământul sirian și-a făcut imediat efectul politic: trupele ruse se coordonează deja cu acțiunile militare americane și israeliene pentru a evita accidentele sau ciocnirile involuntare în spațiul aerian sirian.

Pozițiile cancelariilor occidentale au început și ele să se schimbe față de regimul Assad. Angela Merkel a apreciat că situația cere „dialogul cu numeroși actori, printre care și Assad”.

Însuși liderul turc Erdogan, mare dușman al omologului său de la Damasc, a declarat că Assad poate rămâne la putere în timpul procesului de ranziție politică.

În ciuda ocolișurilor verbale, Statele Unite, Franța și Marea Britanie se apropie de facto de poziția Rusiei. Anunțând duminică 27 septembrie că forțele aeriene franceze au efectuat primele lovituri asupra pozițiilor ISIS, Hollande a subliniat că „este urgentă realizarea unei tranziții politice care să asocieze elemente ale regimului și opoziției moderate”.

La fel ca Washington și Londra, nici Parisul nu mai face din plecarea de la putere a lui Bashar Al-Assad o condiție prealabilă negocierii unei soluții politice, iar loviturile aeriene nu fac altceva decât să ofere o satisfacție orgoliului Franței pentru acest compromis usturător.