EXECUŢIE în stil TERORIST. Soarta CRUNTĂ a unui băiat de 21 de ani. Va fi DECAPITAT şi CRUCIFICAT pentru că s-a opus regimului

EXECUŢIE în stil TERORIST. Soarta CRUNTĂ  a unui băiat de 21 de ani. Va fi DECAPITAT şi CRUCIFICAT pentru că s-a opus regimului

Arestat în 2012, când încă era minor, pentru că a participat la o manifestaţie împotriva puterii, Riyad Ali Mohammed al-Nimr, în vârstă de 21 de ani acum, va fi EXECUTAT joi. Ultimul său apel a fost respins de Tribunalul penal al Arabiei Saudite.

Joi, Ali Mohammed al-Nimr, un tânăr saudit de 21 de ani, va fi decapitat şi crucificat. Apoi, corpul său trebuie să rămână expus public, până ce carnea îi va putrezi.

Tânărul a fost condamnat la moarte pe 27 mai 2014 pentru că a participat în 2012 la o manifestaţie  a opoziţiei regimului. Autorităţile l-au acuzat şi că ar face parte dintr-o grupare teroristă şi că ar fi aruncat cocktailuri Molotov spre poliţie. Acuzaţiile au fost respinse de o organizaţie non guvernamentală care luptă împotriva pedepsei cu moartea. Potrivit organizaţiei, băiatul ar fi semnat mărturii cu forţa, fiind torturat.

Experţii ONU cer anularea execuţiei

Numai intervenţia experţilor ONU ar putea să schimbe soarta băiatului. Aceşti experţi au cerut, marţi, Arabiei Saudite anularea pedepsei, arătând într-un comunica că Mohammed a fost torturat, constrâns să treacă la confesiuni şi că nu a putut să recurgă la un avocat în condiţii normale înainte şi după proces, lucru care nu corespunde normelor internaţionale.