Unul din foștii aistenți ai lui BIN LADEN a fost UCIS de forțele regimului sirian în lupte la Idleb

Unul din foștii aistenți ai lui BIN LADEN a fost UCIS de forțele regimului sirian în lupte la Idleb

Abu Hassan al-Touns, un important șef al filialei siriene Al Qaida a fost ucis în luptele dintre forțele regimului sirian și grupuri islamiste de rebeli la Idleb (nord-vest), a anunțat sâmbătă un ONG care l-a prezentat ca fiind un fost asistent al lui Osama Bin Laden.

SIRIA a bombardat ISIS toată ziua, cu ajutorul RUSIEI. Primul BILANȚ al ATACULUI: 26 DE MORȚI. 12 teroriști au fost uciși

Abu Hassan al-Tounsi, un lider important al Frontului Al-Nusra (filiala siriană Al Qaida), a fost ucis vineri în luptele dintre o coaliție de rebeli islamiști și miliții pro-regim în jurul satelor șiite Foua și Kafraya din provincia Idleb", a declarat, pentru AFP, Rami Abdel Rahman, directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează Agerpres.

El a adăugat că acest șef jihadist, având în jur de șaizeci de ani și sosit în Siria în 2012, era unul dintre "asistenții lui Osama Bin Laden și a luptat în rândurile Al Qaida în Afganistan și Irak".

Ne puteți urmări și pe Google News

Coaliția formată din Al-Nusra și alte grupuri rebele islamiste și-a intensificat atacurile împotriva forțelor regimului în provincia Idleb, unde prezența regimului este acum limitată la satele șiite Foua și Kafraya, apărate de miliții pro-regim și combatanți ai Hezbollahului șiit libanez.

Această coaliție a cucerit la începutul lunii septembrie ultima bază militară sub controlul armatei în provincia Idleb, aeroportul din Abu Douhour, unde a executat la începutul acestei săptămâni cel puțin 56 de membri ai forțelor regimului, potrivit OSDO.

"Cel puţin 56 de membri ai regimului, care erau ţinuţi prizonieri de Frontul Al-Nusra şi de alte grupări islamiste, au fost executaţi pe aeroportul Abu Duhur", în provincia Idleb, a afirmat Rami Abdel Rahmane, directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

El a declarat pentru AFP că execuţiile au avut loc la începutul săptămânii, dar OSDO, care dispune de o amplă reţea de surse medicale în Siria, nu a putut confirma informaţia decât sâmbătă.

Osama bin Laden, fondatorul și fostul lider Al Qaida, a fost ucis în 2011 într-un raid al forțelor speciale americane la Abbottabad, în nordul Pakistanului. Egipteanul Ayman al-Zawahiri i-a succedat la șefia organizației jihadiste, amintește France Presse.