Comisia de Cultură a Senatului cere CNA să investigheze cazul emisiunii "La Măruță"

Comisia de Cultură a Senatului cere CNA să investigheze cazul emisiunii "La Măruță"

Comisia de cultură din Senat cere Consiliului Naţional al Audiovizualului investigarea "urgentă" a emisiunii "La Măruţă" difuzată de Pro TV marţi, în cadrul căreia tânăra din judeţul Vaslui victimă a unui viol a fost intervievată în direct, informează Agerpres.

"Acest caz, care a revoltat opinia publică la nivel naţional, atât prin gravitatea infracţiunii comise, cât şi prin atitudinea sfidătoare a acuzaţilor, la care s-a adăugat şi impresia de clemenţă nejustificată a justiţiei, a avut drept consecinţă, pe lângă traumele fizice şi psihice inerente, expunerea victimei unui nemeritat oprobriu al comunităţii locale", se arată într-un comunicat al Comisiei de cultură din Senat semnat de preşedintele comisiei, Georgică Severin.

Potrivit sursei citate, interviul a dus la dezvăluirea identităţii victimei la nivel naţional. "Goana după senzaţional şi audienţă a realizatorului de emisiuni tv Cătălin Măruţă, precum şi a postului care a găzduit emisiunea a făcut ca expunerea victimei să se extindă la nivel naţional prin dezvăluirea identităţii ei", se susţine în comunicat.

Comisia pentru cultură şi media a Senatului consideră că "gestul săvârşit de postul de televiziune Pro TV, pe lângă faptul că se situează în afara oricăror norme morale, constituie şi o încălcare flagrantă a prevederilor legale, inclusiv a Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, care interzice în mod expres difuzarea de imagini ale persoanelor aflate în situaţia de victimă, fără acordul acestora". "Or, potrivit tuturor informaţiilor care ne-au parvenit, inclusiv celor furnizate presei de avocata victimei, acest acord nu numai că nu a existat, ci, dimpotrivă, a existat o promisiune fermă a realizatorilor tv conform căreia identitatea elevei nu va fi dezvăluită", explică senatorii.

"Protestând în mod vehement împotriva unor astfel de practici care dezonorează statutul profesiunii de jurnalist, cerem Consiliului Naţional al Audiovizualului investigarea urgentă a eventualei încălcări a normelor legale şi sancţionarea cu maximă asprime a vinovaţilor. Este evident că răul comis nu mai poate fi reparat, dar o sancţiune exemplară va contribui, sperăm, la însănătoşirea mediului audiovizual din ţara noastră", se mai arată în comunicat.

Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a autosesizat în cazul emisiunii "La Măruţă" difuzate marţi, urmând să discute această situaţie în şedinţa de joi

Ne puteți urmări și pe Google News